Mitropolitul Irineu a resfinţit o biserică din Gorj: Dumnezeu a binecuvântat şi a zidit casa aceasta prin mâinile noastre[2026-07-14]de Cristian DamianMitropolitul Irineu al Olteniei a resfinţit duminică biserica din localitatea Vladimir, judeţul Gorj, cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva: „Dumnezeu a binecuvântat şi a zidit casa aceasta prin mâinile noastre”. Programul a continuat cu Sfânta Liturghie, unde Înaltpreasfinţia Sa a arătat legătura dintre vindecarea sufletului şi cea a trupului, pornind de la Evanghelia vindecării slăbănogului din Capernaum. „Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi spune: Iertate îţi sunt păcatele tale, fiule!. Această afirmaţie ne confirmă faptul că boala este urmarea păcatului, că omul suferă întâi în suflet, apoi şi trupul i se îmbolnăveşte”. „Fiul lui Dumnezeu le spune că are puterea de a vindeca bolile şi de a ierta păcatele, pentru că toate acestea sunt în puterea lui Dumnezeu”, a mai spus Mitropolitul Olteniei. Harul se dobândeşte în Biserică Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu subliniat că adevărata întărire duhovnicească se dobândeşte prin participarea la viaţa liturgică. „Să fim copii credincioşi ai lui Dumnezeu, să avem credinţă, să avem dragoste în Domnul Hristos şi în Biserica Sa. Vigoarea harului este câştigată numai în Biserică, unde venim la Izvorul harului, la Domnul Hristos, Care ni Se împărtăşeşte la Sfânta Liturghie prin Trupul şi Sângele Său”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. „Biserica este Casa lui Dumnezeu, lăcaşul lui Dumnezeu, unde noi venim şi ne întâlnim cu Tatăl nostru Cel Ceresc, Cel Care permanent ne cheamă, Care ne dă daruri bogate cu care noi ne întoarcem la casele noastre”. Mitropolitul Irineu al Olteniei a acordat distincţii celor au sprijinit lucrările efectuate la lăcaşul de cult. Totodată, părintele paroh Mina-Minel Vodoiu a primit rangul de iconom stavrofor, în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată în comunitate. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 130, Ultimul acces: 2026-09-28 09:34:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1