Festivalul Agape: Duhovnici îndrăgiţi, familii şi amatori de slow travel se vor întâlni în Pădurea de Argint de la Agapia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Festivalul Agape: Duhovnici îndrăgiţi, familii şi amatori de slow travel se vor întâlni în Pădurea de Argint de la Agapia

[2026-07-11]
de Ştefana Totorcea

Familiile şi amatorii de slow travel („turism pe îndelete”) sunt aşteptaţi, în weekendul 24-26 iulie 2026, în comuna Agapia, judeţul Neamţ, la prima ediţie a Festivalului Agape. Vor participa duhovnici îndrăgiţi, între care Părintele Pimen Vlad din Sfântul Munte Athos.
Timp de trei zile, lângă Pădurea de Argint din Agapia, participanţii la festival se vor bucura de pitorescul şi pacea locului, vor testa produse locale şi vor cunoaşte meşteşugari tradiţionali.
De asemenea, vor avea ocazia să absoarbă atmosfera duhovnicească pentru care sunt vestite mănăstirile nemţene, prin intermediul unor invitaţi speciali – din judeţul Neamţ şi de dincolo de graniţele acestuia.
Festivalul va începe vineri, 24 iulie, la ora 17:00, cu un picnic, urmat de un dialog cu Arhim. Galaction Dominte, stareţul Mănăstirii Botoş din Ciocăneşti, jud. Suceava. Seara se va încheia cu un recital de chitară oferit de Grupul „Strune de Lumină”.
Întâlnire cu pr. Pimen Vlad
A doua zi, sâmbătă, va începe de la ora 13:00 cu ateliere creative pentru copii şi adulţi, urmate, de la ora 15:00, de o rugăciune de binecuvântare şi un concert de cântări religioase.
Principala activitate a zilei va fi întâlnirea cu Pr. Pimen Vlad, stareţul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la schitul athonit Lacu. Invitatul va susţine, de la ora 16:00, conferinţa „Provocări contemporane”. Ziua se va încheia cu un recital de pricesne şi muzică tradiţională oferit de interpreta Paula Hriscu.
Duminică, după participarea la Sfânta Liturghie şi agapa frăţească, la Paraclisul din Pădure va avea loc lansarea cărţii „Trei zile în rai – Da, am fost contemporan cu sfinţii!” de Pr. Neculai Cojocariu. Vor participa Pr. Sofian Costea de la Mănăstirea Sihăstria, jud. Neamţ, şi Pr. Iustinian Cojocariu, de la parohia Văratec.
Evenimentul va fi urmat, de la 13:45, de o drumeţie pe „Drumul Reginei” din Văratec, care va include un popas duhovnicesc alături de Pr. Sofian Costea şi Pr. Iustinian Cojocariu.
Turism local
Festivalul este organizat, în parteneriat cu Comuna Agapia, de patru specialiste în organizarea de evenimente, între care Camelia Căpitanu, realizatoarea emisiunii „Bunicii României” de la Trinitas TV, şi Viorela Chiper, fost manager al destinaţiei Ţinutul Zimbrului, jud. Neamţ.
Festivalul îşi propune să promoveze turismul local prin oferirea de experienţe personalizate turiştilor, dar şi de sprijin pentru comunitatea locală.
Pădurea de Argint este o rezervaţie forestieră pe teritoriul comunei Agapia. Este o pădure de mesteceni, unii mai bătrâni de un secol. La un kilometru distanţă se află altă pădure, Codrii de Aramă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 139, Ultimul acces: 2026-10-02 09:54:59