UNArte a deschis o Pinacotecă şi o Bibliotecă cu peste 60.000 de titluri şi obiecte de patrimoniu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

UNArte a deschis o Pinacotecă şi o Bibliotecă cu peste 60.000 de titluri şi obiecte de patrimoniu

[2026-07-10]
de Alexandra Păvăloi

Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti a deschis publicului Pinacoteca UNArte şi noua Bibliotecă de la Casa Scarlat-Ghica (Robescu), unde pot fi văzute peste 60.000 de lucrări de artă, documente istorice şi obiecte de patrimoniu.
Cele două spaţii reunesc patrimoniul artistic şi documentar al universităţii şi au fost deschise în urma unui proiect de consolidare şi reabilitare a Casei Robescu.
Noua Bibliotecă cuprinde titluri de specialitate şi este una dintre cele mai importante biblioteci universitare din România dedicate artei.
Documente de patrimoniului
Printre obiectele expuse se numără ecorşeul realizat de Constantin Brâncuşi împreună cu medicul Dimitrie Gerota şi presa originală de gravură folosită de Theodor Aman.
Patrimoniul prezentat publicului cuprinde şi lucrări din Colecţia Kalinderu, gravuri istorice şi documente de arhivă.
Vizitatorii pot vedea foile matricole ale unor artişti precum Constantin Brâncuşi, Ştefan Luchian, Victor Brauner şi Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, precum şi diploma lui Zianu Boca, cunoscut ulterior ca Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Ideea înfiinţării unei pinacoteci a fost formulată de Theodor Aman în anul 1864, odată cu începuturile Şcolii de Belle Arte. Proiectul a fost realizat după 162 de ani.
Casa Scarlat-Ghica găzduieşte în prezent Pinacoteca UNArte şi noua Bibliotecă, după lucrările de reabilitare şi punere în valoare a clădirii.
Pinacoteca şi Biblioteca pot fi vizitate de luni până vineri, între orele 9:00 şi 16:00.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 94, Ultimul acces: 2026-09-26 15:18:53