Prahova: La Cocorăştii Grind va avea loc o procesiune cu Icoana Maicii Domnului Prodromiţa[2026-07-10]de Mihail PătrăşcanuParohia „Sfânta Treime” din Cocorăştii Grind, judeţul Prahova, organizează sâmbătă o procesiune pe străzile satului, în care va fi purtată o copie a icoanei făcătoare de minuni Maicii Domnului Prodromiţa. Evenimentele, prilejuite de sărbătoarea icoanei făcătoarei de minuni, vor debuta de la ora 16:00, cu săvârşirea Vecerniei unite cu Litia şi a Acatistului Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, după rânduiala de la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. Copia Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa va fi purtată apoi în procesiune pe străzile din apropierea bisericii. Ajutor de la Maica Domnului Părintele paroh Ioan Vrăjitoru a explicat pentru Trinitas TV semnificaţia sărbătorii pentru comunitate: „Ca în fiecare an, comunitatea euharistică din satul Cocorăştii Grind va întâmpina sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa cu glasuri de cântări duhovniceşti”. „Foarte mulţi credincioşi au venit să ne confirme ajutorul pe care l-au primit de la Maica Domnului şi faptul că rugăciunile lor au fost ascultate”, a subliniat parohul comunităţii din Cocorăştii Grind. Duminică, sărbătoarea va continua cu Utrenia şi Sfânta Liturghie, urmate de slujba Parastasului pentru ctitorii şi binefăcătorii bisericii trecuţi la Domnul. Biserica „Sfânta Treime” din Cocorăştii Grind a fost construită în a doua jumătate a secolului al 17-lea. Din anul 2020, în lăcaşul de cult se păstrează o copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 133, Ultimul acces: 2026-09-28 03:35:29
|
Timp total: 0.04s...
[]:1