Temerari pe drumul cunoaşterii: Primii 50 de tineri se bucură de tabăra Arhiepsicopiei Sucevei şi Rădăuţilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Temerari pe drumul cunoaşterii: Primii 50 de tineri se bucură de tabăra Arhiepsicopiei Sucevei şi Rădăuţilor

[2026-07-09]
de Alexandru Boboc

Primii 50 de tineri înscrişi la Tabăra „Temerari pe drumul cunoaşterii” a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor se bucură în această perioadă de activităţile acesteia la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Dorna Arini.
Tinerii au parte de ateliere interactive, activităţi distractive şi captivante, dar şi de cateheze.
„Un moment pe care participanţii au mărturisit că îl vor ţine minte a fost întâlnirea cu sfinţii ocrotitori şi descoperirea virtuţilor acestora în cadrul atelierelor de cateheză susţinute de arhid. Daniel Cupeţ, referent al sectorului organizator”, a transmis eparhia.
Arhid. Paul Vlăduţ Lungu, consilier eparhial la Sectorul Catehizare, Tineret şi Educaţie pentru Viaţă, a prezentat programul ajuns la a cincea ediţie.
„Este un proiect de tip tabără care invită tinerii din arhiepiscopie şi nu numai, din întreaga Moldovă, să participe la un program de şase zile şi îi invită să se rupă de cotidian şi să încerce experienţe frumoase, ziditoare, cu alţi tineri de aceeaşi credinţă cu ei, care au aceleaşi năzuinţe şi aceleaşi valori morale”.
„Tot ceea ce se întâmplă aici are la bază rugăciunea, dar şi experienţele şi atelierele interactive, cum ar fi expediţii pe munte, tiroliană, rafting, toate având drept scop apropierea tinerilor, o comunicare eficientă între ei şi nu numai între ei, ci şi cu ceilalţi voluntari, cu coordonatorii şi cu preoţii care se află în tabără”, a adăugat arhidiaconul.
Proiectul este desfăşurat de Departamentul Activităţi de tineret ATOS şi tabere al Sectorului Catehizare, Tineret şi Educaţie pentru Viaţă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 93, Ultimul acces: 2026-09-29 14:31:43