Eveniment aniversar: Foști dependenți de jocuri de noroc s-au întâlnit la Seminarul de la Mănăstirea Neamț[2026-07-07]de Alexandru BobocPeste 120 de persoane, foști dependenți de jocuri de noroc și aparținători, s-au întâlnit, în primele zile ale lunii iulie, la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț. Întâlnirea a avut loc în cadrul convenției aniversare În Familie, cu ocazia a aniversării a cinci ani, respectiv trei ani de activitate a grupurilor de Jucători Anonimi Minune de la Botoșani și Viața fără joc din Iași. Nădăjduim ca bucuria acestei convenții aniversare să ajungă la inima fiecărui participant, iar mai apoi fiecare la rândul lui să transmită bucuria acestor întâlniri mai departe celor ce nu au putut ajunge la convenție, au transmis organizatorii. Programul manifestării a inclus participarea la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, în biserica seminarului. După slujbă, a avut loc o sesiune de dialog unde Preasfinția Sa le-a răspuns participanților la întrebări. În cadrul convenției au fost prezentate și dezbătute teme precum, Împreună în siguranță. Comunicarea asertivă și atașamentul securizant; Între iubire și speranță Povestea unei familii și Iertarea sau despre cum să ne reclădim căminul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 27, Ultimul acces: 2026-07-24 15:54:13
|
Timp total: 0.05s...
[]:1