Patriarhul Daniel, la proclamarea Sf. Olimpiada din Fărcaşa: Cea dintâi vrednicie a sfintei este aceea de mamă jertfelnică

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel, la proclamarea Sf. Olimpiada din Fărcaşa: Cea dintâi vrednicie a sfintei este aceea de mamă jertfelnică

[2026-07-04]

de Alexandru Boboc

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfintei Olimpiada din Fărcaşa.
„Cea dintâi vrednicie a Sfintei Olimpiada din Fărcaşa este aceea de mamă jertfelnică faţă de cei opt copii pe care i-a primit de la Dumnezeu. Prin vieţuirea sa, ea a făcut ca pruncii ei să înveţe, înainte de orice, ce înseamnă a fi creştin adevărat şi a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu”, a subliniat Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a amintit că Sfânta Olimpiada din Fărcaşa a fost mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu.
„Toată atenţia Sfintei Olimpiada a fost concentrată pe grija pentru sufletele celor pe care îi avea în răspundere maternă. Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, fiul ei, mărturiseşte că era o bună mamă, crescându-şi copiii cu frica de Dumnezeu”.
Mesajul a fost prezentat de consilierul patriarhal Mihai Răzvan Clipici, la momentul solemn al proclamării locale a canonizării Sfintei Olimpiada, la Parohia Fărcaşa din judeţul Neamţ.
Textul integral:
Sfânta Olimpiada din Fărcaşa, mamă jertfelnică, femeie milostivă şi credincioasă pregătită pentru ceasul morţii
Cu bucurie şi evlavie cinstim astăzi după rânduiala Bisericii chipul luminos al Sfintei Olimpiada din Fărcaşa, mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, o credincioasă râvnitoare şi o mamă devotată, care prin smerenia şi iubirea ei milostivă a ajuns la măsura sfinţeniei.
Analizând viaţa ei sfântă, putem desprinde câteva trăsături definitorii pentru această femeie aleasă de Dumnezeu. În ea regăsim: chipul mamei creştine jertfelnice faţă de copiii ei, modelul de credinţă vie lucrătoare prin iubirea milostivă arătată faţă de cei cuprinşi de suferinţe şi exemplu de pregătire pentru ceasul morţii cu nădejdea Învierii.
1. Mamă creştină jertfelnică
Cea dintâi vrednicie a Sfintei Olimpiada din Fărcaşa este aceea de mamă jertfelnică faţă de cei opt copii pe care i-a primit de la Dumnezeu. Prin vieţuirea sa, ea a făcut ca pruncii ei să înveţe, înainte de orice, ce înseamnă a fi creştin adevărat şi a duce o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Sfânta Olimpiada a primit de la Dumnezeu prin taina nunţii opt copii, pe care i-a crescut cu iubire darnică şi rigoare duhovnicească, din care au răsărit suflete tari în credinţă şi statornice în vieţuirea creştină.
Sfânta Olimpiada a trăit într-o vreme de cumplită sărăcie materială. Văduvă încă din anul 1942, când soţul Ion s-a stins din viaţă, ea a rămas să poarte singură povara unei familii numeroase, în mijlocul unei lumi ce încerca să smulgă din inima omului simplu tot ce însemna credinţă şi tradiţie.
Cu toate că trăia în sărăcie, fiicele fiind nevoite să muncească pe la oamenii din sat pentru a-şi agonisi cele de trebuinţă, niciodată nu şi-a pierdut credinţa, luptând permanent pentru a spori duhovniceşte ea şi familia ei. Tocmai în această stare dificilă s-a vădit frumuseţea sufletului ei, pentru că Sfânta Olimpiada i-a dăruit lui Dumnezeu însăşi viaţa ei, lucrând toate ale sale spre a se face bineplăcută înaintea Domnului.
Viaţa de zi cu zi a casei sale era rânduită după sărbătorile de peste an, asemenea unei mici aşezări monahale, cu rugăciune, participare la sfintele slujbe şi cererea reciprocă de iertare între membrii familiei şi chiar între vecini înainte de participarea la dumnezeiasca Liturghie.
Această lucrare, prin care toţi membrii familiei îşi cereau iertare – „Iertaţi!” şi „Dumnezeu să te ierte!” – a fost una dintre cele mai preţioase moşteniri lăsate copiilor, care astfel au învăţat smerenia şi iubirea încă din pruncie. În casa Sfintei Olimpiada, Vecernia de sâmbătă seara sau din ajunul sărbătorilor nu era doar o slujbă liturgică, ci un hotar al timpului. Când răsuna clopotul Vecerniei, orice activitate casnică lua sfârşit, toţi membrii familiei fiind datori să se pregătească şi să participe la sfintele slujbe.
Toată atenţia Sfintei Olimpiada a fost concentrată pe grija pentru sufletele celor pe care îi avea în răspundere maternă. Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, fiul ei, mărturiseşte că „era o bună mamă, crescându-şi copiii cu frica de Dumnezeu”. Ea şi-a învăţat copiii nu prin cuvinte meşteşugite, ci prin pilda vie a vieţii ei, ducându-i de mână la biserică încă de la o vârstă fragedă, învăţându-i să se închine, să postească, să se înfrâneze şi să-şi ajute aproapele.
În acea casă din Fărcaşa s-a plămădit caracterul Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu. Astfel, putem observa cât de importantă este misiunea mamelor creştine, care prin rugăciunile şi vieţuirea lor pot deveni modele vii pentru copiii lor şi, în felul acesta, îi pot ajuta să îşi sfinţească viaţa.
2. Credinţa vie lucrătoare prin iubirea milostivă
A doua trăsătură esenţială a vieţii Sfintei Olimpiada este credinţa roditoare prin fapte de milostenie şi iubire frăţească. Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, spune că „milostenia îi era grija de căpetenie”, iar aceste cuvinte cuprind tot duhul vieţii ei lăuntrice. Pe drumeţul ostenit îl chema în grădină şi îl punea la masă, săracilor le oferea milostenie din ce mai avea, încât soţul ei o mustra uneori că este „prea cu mâna spartă”.
Milostenia Olimpiadei nu se limita doar la cei vii. În fiecare sâmbătă dimineaţă dăruia pomeni pentru cei adormiţi întru nădejdea Învierii. Oferea adesea un blid cu mâncare sau o carafă de apă proaspătă scoasă din fântână, pe care le dăruia unei vecine bolnave, fapte de milostenie pe care le făcea în numele celor trecuţi la Domnul. Deşi nimic nu îi prisosea, dădea adesea de pomană câte un măr, o pară, un ou, aşa încât nimeni dintre cei ce treceau pragul casei nu pleca fără să primească o milostenie.
Mulţi veneau la ea pentru prescurile pe care le pregătea pentru biserică, şi, cu acest prilej, primeau un cuvânt de consolare şi un sfat folositor. În preajma ei, oamenii simţeau o pace sfântă care le alina zbuciumul vieţii de zi cu zi. Cei care au cunoscut-o, mărturisesc că niciodată nu au văzut-o supărată, nervoasă sau să vorbească urât cu cineva, să se certe, să umilească, să blesteme sau să pomenească pe cel rău. Totdeauna ea avea un cuvânt bun de spus şi pe mulţi îi încuraja când se aflau în necazuri şi supărări.
Cea mai înduioşătoare mărturie a iubirii milostive pe care o avea Sfânta Olimpiada, ne-a lăsat-o fiul ei, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, care spune că în Joia Mare, când mama sa lipsise de acasă, a întrebat-o unde a fost, iar ea i-a răspuns că a mers la o vecină grav bolnavă, paralizată, să îi ducă un dar şi să-i spele picioarele, în amintirea Cinei celei de Taină.
Cuvintele ei, simple, au rămas întipărite în inima fiului ei când ea i-a zis: „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El!”. În acel ceas, această smerită mamă a tâlcuit Evanghelia prin faptă, a făcut din pătimirile aproapelui prilej de slujire lui Hristos, a împlinit cu mâinile ei porunca iubirii milostive sau darnice.
În aceeaşi Săptămână Mare, în Sfânta şi Marea Vineri, ne spune fiul ei, mama sa a fost toată ziua cu ochii înlăcrimaţi, gândindu-se la cele îndurate de Hristos pentru mântuirea lumii, durerea aceasta ieşind ca o tânguire firească din inima ei plină de iubirea Mirelui ceresc, răstignit pe cruce.
Tot din această dragoste se năştea şi obiceiul ei legat de banii primiţi la biserică. După tradiţia satului, gospodinele mai tinere le sărutau mâna bătrânelor şi văduvelor, strecurându-le câte un ban în mână. Sfânta Olimpiada i-a dezvăluit fiului său care era rânduiala ei după ce primea această milostenie: „niciodată n-am cheltuit pentru mine aceşti bani, ci cumpăr cu ei lumânări şi le aprind la icoana Maicii Domnului, iar acasă fac câte zece metanii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat”.
Iată desăvârşita transformare a milosteniei, nu păstra nimic pentru sine, ci preschimba fiecare ban într-o jertfă duhovnicească. Sfânta Olimpiada se ruga necontenit, făcând semnul sfintei cruci şi metanii. Această rugăciune permanentă era izvorul tuturor faptelor ei minunate, era focul tainic care a însufleţit toată viaţa ei.
3. Pregătirea pentru ceasul morţii, cu nădejdea Învierii
Al treilea aspect foarte important al vieţii Sfintei Olimpiada este pregătirea ei pentru ceasul cel din urmă, adică al unei atenţii deosebite pe care a avut-o permanent faţă de viaţa duhovnicească, mereu raportându-se la clipa plecării din această viaţă.
Suferinţa pe care a avut-o în ultimele luni nu a tulburat-o, nu a făcut-o să cârtească. Auzul îi scăzuse, vederea îi slăbise, picioarele i se umflaseră şi o dureau, mergea sprijinită în baston, suferea de gută, dar toate aceste neputinţe le purta cu răbdare şi smerenie.
Cu o săptămână înainte de adormirea ei, primind înştiinţare că va pleca la Domnul, a chemat-o pe fiica sa Glicheria şi i-a poruncit: „Să-l chemi pe părintele Ionică să mă spovedească şi să mă împărtăşească”. A postit cele trei zile ale Postului Sfinţilor Apostoli din anul acela, s-a spovedit cu zdrobire de inimă şi s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine.
După primirea Sfintei Împărtăşanii s-a luminat la faţă. N-a mai mâncat nimic, ci a băut numai apă rece de la izvor, pentru că o cuprinsese o arşiţă mare. Apoi, a devenit veselă într-un fel în care nu mai fusese niciodată, şi a început să cânte cântările bisericeşti pe care le ştia de la slujbe, troparele Învierii Domnului, Naşterii Domnului, Botezului Domnului, Pogorârii Duhului Sfânt şi altele.
Iată cum, deodată, bătrâna care zăcea suferindă, cu trupul măcinat de boală, serba la patul de suferinţă, toată istoria mântuirii. Se ruga necontenit, şoptind: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătoasa; Maica Domnului, miluieşte-mă pe mine păcătoasa; Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi”; spunea „Cuvine-se cu adevărat”, Psalmul 50 şi repeta neîncetat: „Primeşte, Doamne, pe toţi care vin la Tine şi mă primeşte şi pe mine!”. În pragul morţii sale, ea nu se ruga doar pentru sine, ci pentru toţi cei ce vin la Hristos.
Marţi dimineaţa, în ziua de 4 iulie 1967, când cele dintâi raze de soare se iveau pe după deal şi luminau fereastra căsuţei sale, i-a cerut Glicheriei lumânarea aprinsă, a deschis ochii şi a şoptit doar un cuvânt: „Iartă-mă!”. Apoi a adormit în Domnul. Faţa îi era senină, iar pe buze îi încremenise un zâmbet.
Canonizarea Sfintei Olimpiada din Fărcaşa, alături de celelalte 15 sfinte femei românce, arată lucrarea binecuvântată a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român, din rândul căruia s-au ridicat aceste sfinte femei, mame duhovniceşti ale poporului român, care prin vieţile lor sfinte s-au făcut pilde de trăire creştină, călăuzind credincioşii către Mântuitorul Hristos.
Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintei Olimpiada din Fărcaşa, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră faţă de ierarhii, clericii şi credincioşii care, cu multă dragoste, au venit să o cinstească pe această mare nevoitoare, ce a trăit în mijlocul unui sat de munte, fiind o femeie simplă din popor, care, prin vieţuirea sa sfântă, devine model pentru toţi credincioşii creştini.
Ne rugăm Sfintei Olimpiada din Fărcaşa ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 116, Ultimul acces: 2026-09-30 21:44:21

Timp total: 0.03s...

[]:1