Romfilatelia a lansat o emisiune dedicată aniversării celor 150 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române[2026-07-03]de Cristian DamianRomfilatelia a lansat vineri o emisiune aniversară dedicată celor 150 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române, realizată în colaborare cu Poşta Română. Emisiunea filatelică cuprinde o marcă poştală, o coliţă dantelată şi un plic „prima zi”, dedicate uneia dintre cele mai importante organizaţii umanitare din ţară. Elementele emisiunii filatelice evocă atât trecutul, cât şi activitatea actuală a instituţiei. Coliţa dantelată, având valoarea nominală de 32 de lei, ilustrează imagini din campaniile umanitare desfăşurate de Crucea Roşie Română. Marca poştală cu valoarea nominală de 6 lei şi plicul „prima zi” o înfăţişează pe Regina Maria în spitalele de campanie din timpul Primului Război Mondial, omagiind contribuţia sa la dezvoltarea şi susţinerea activităţii organizaţiei. Crucea Roşie Română Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a fost înfiinţată în data de 4 iulie 1876 şi şi-a desfăşurat activitatea fără întrerupere până în prezent, având statutul de auxiliar al autorităţilor publice în domeniul umanitar. În acelaşi an a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, iar din 1919 face parte din Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. Printre personalităţile care au semnat actul de înfiinţare s-au numărat Nicolae Kretzulescu, C. A. Rosetti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza, Grigore G. Cantacuzino şi dr. Carol Davila. Primul preşedinte al organizaţiei a fost Prinţul Dimitrie Ghica, cel care a elaborat şi primul Statut al Crucii Roşii Române. În timpul Primului Război Mondial, instituţia s-a aflat sub patronajul Reginei Maria. În prezent, reţeaua cuprinde 47 de filiale şi peste 7.800 de voluntari activi, implicaţi în sprijinirea persoanelor vulnerabile şi în intervenţiile desfăşurate în situaţii de criză şi dezastru. Prin programele sale, organizaţia contribuie la prevenirea şi alinarea suferinţei, la protejarea vieţii şi a sănătăţii şi la promovarea respectului faţă de demnitatea umană. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 102, Ultimul acces: 2026-09-28 21:40:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1