Arhid. Sorin Mihalache a vorbit despre viaţa trăită conştient în contextul provocărilor actuale la o parohie din Luxemburg[2026-07-03]de Alexandra PăvăloiArhidiaconul Adrian Sorin Mihalache a vorbit luni la Parohia „Naşterea Domnului şi Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei” din Luxemburg în cadrul unei conferinţe despre rolul atenţiei în relaţie cu ceilalţi. La invitaţia părintelui paroh Ion Tîrgoală, conferenţiarul a abordat una dintre cele mai importante provocări ale lumii contemporane: redescoperirea atenţiei ca fundament al echilibrului personal, al relaţiilor autentice şi al vieţii duhovniceşti. Tema a fost intitulată Viaţa atentă. Invitatul Sorin Mihalache a evidenţiat faptul că omul modern îşi împarte atenţia între numeroase solicitări profesionale, familiale şi digitale, ceea ce conduce la oboseală, superficialitate şi îndepărtare de Dumnezeu. Printre recomandările părintelui s-au numărat atenţia în rugăciune şi în participarea la Sfânta Liturghie, precum şi pe necesitatea redescoperirii liniştii, a răbdării şi a prezenţei autentice în viaţa de zi cu zi. Atenţia ca virtute De-a lungul conferinţei, părintele conferenţiar a subliniat faptul ca atenţia nu este doar un exerciţiu psihologic, ci o virtute creştină. Ea înseamnă să fii prezent în faţa lui Dumnezeu, atent la aproapele tău si conştient de propriile gânduri şi trăiri. În încheiere, părintele paroh Ion Tîrgoală a mulţumit invitatului şi tuturor celor implicaţi în organizarea evenimentului, exprimând speranţa ca mesajul conferinţei să rămână o inspiraţie pentru o viaţă trăită cu atenţie şi în comuniune cu Dumnezeu. Arhidiacon dr. Adrian Sorin Mihalache este o personalitate remarcabilă în domeniul teologiei, ştiinţei şi educaţiei umane, cu multiple diplome în Matematică, Teologie, Psihologie, Filosofie, Fizică Teoretică şi Medicină Psihosomatică. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 120, Ultimul acces: 2026-10-01 12:50:03
|
Timp total: 0.16s...
[]:1