Arhimandritul Iachint Vardianu a fost ales arhiereu vicar al Episcopiei Australiei şi Noii Zeelande[2026-07-02]de Alexandru BobocArhimandritul Iachint Vardianu a fost ales joi în demnitatea de arhiereu vicar al Episcopiei Australiei şi Noii Zeelande. Alegerea a avut loc în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurată la Palatul Patriarhiei. Arhiereul vicar ales i se va alătura în slujire Episcopului Mihail, care păstoreşte românii din Australia şi Noua Zeelandă din anul 2008. Titulatura viitorului ierarh va fi Preasfinţitul Părinte Iachint de Pacific, Arhiereu vicar al Episcopiei Australiei şi Noii Zeelande. Date biografice Arhimandritul Iachint Vardianu s-a născut în data de 22 iunie 1989, în Bucureşti. Este absolvent al Seminarului Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti şi al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, unde a urmat studiile de licenţă şi master. Şi-a continuat pregătirea academică prin studii doctorale în Teologie, specializarea Drept bisericesc, la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, obţinând titlul de doctor cu calificativul Magna cum laude. Totodată, a absolvit şi Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. A intrat în monahism la Mănăstirea Radu Vodă în anul 2008, fiind hirotonit ierodiacon în 2009 şi ieromonah în 2015. Ulterior, a fost hirotesit protosinghel în anul 2019, iar în septembrie 2025 a primit rangul de arhimandrit. Din anul 2019 este inspector eparhial în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod. De-a lungul activităţii sale a predat Drept bisericesc la Seminarul Teologic Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti şi a îndeplinit atribuţii în cadrul Departamentului Resurse Umane al Administraţiei Patriarhale. Între anii 2018 şi 2021 a fost preot delegat al Patriarhiei Române în comunitatea românească din Emiratele Arabe Unite. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 77, Ultimul acces: 2026-09-30 20:35:32
|
Timp total: 0.05s...
[]:1