PS Teofil Trotuşanul: Oameni fiind, avem căderi, în faţa cărora nu trebuie să deznădăjduim - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Teofil Trotuşanul: Oameni fiind, avem căderi, în faţa cărora nu trebuie să deznădăjduim

[2026-07-01]
de Cristian Damian

„Oameni fiind, şi noi avem căderi, în faţa cărora nu trebuie să deznădăjduim”, a explicat Episcopul vicar Teofil Trotuşanul al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Preasfinţia Sa a oficiat duminică slujba Vecerniei la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Roman, cu prilejul hramului lăcaşului de cult.
Ierarhul a evidenţiat că vieţile celor doi Apostoli arată cum harul lui Dumnezeu poate transforma slăbiciunile omeneşti în prilej de sfinţenie şi mărturisire.
„Prin cei doi stâlpi ai Bisericii, Mântuitorul Hristos a îndeplinit misiunea de a face cunoscută voia lui Dumnezeu şi de a-i mântui pe oameni”.
Lecţia pocăinţei
Referindu-se la Sfântul Apostol Petru, episcopul vicar a explicat că lepădarea acestuia de Mântuitorul, explicând că Dumnezeu a îngăduit această încercare pentru ca apostolul să cunoască puterea pocăinţei şi a întoarcerii.
„Repus în demnitatea de apostol după învierea Mântuitorului, el răspunde cu tot devotamentul întreitei întrebări a lui Iisus: Petre, mă iubeşti tu pe Mine? cu Da, Doamne, Te iubesc. Mărturia sa omenească, plină de teamă, de şovăire, devenise un răspuns la slava şi puterea Învierii”, a spus Preasfinţia Sa.
Despre Sfântul Apostol Pavel, PS Teofil Trotuşanul a subliniat că prigonitorul de odinioară a devenit, după întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, „cel mai prolific misionar, având o râvnă minunată de a-L propovădui pe Hristos Cel înviat”.
„Învăţăm aşadar că de multe ori ne lepădăm, păcătuind, asemenea lui Petru, dar, tot asemenea lui, trebuie să ne reafirmăm dragostea pentru Dumnezeu”.
„Dacă uneori, asemenea lui Saul, suntem tari la cerbice, cum Saul credea că lupta lui este una bună, mergând într-acolo, chiar dacă nu e voia lui Dumnezeu, dacă primim semn asemenea lui Saul, să înţelegem că nu trebuie să stăm împotriva lui Dumnezeu. Să ne smerim, ca Pavel, să ne întoarcem hotărâţi să îl iubim pe Dumnezeu!”, a mai spus ierarhul.
Sărbătoare în comunitate
La finalul slujbei, părintele paroh Alexandru Daniel Zamfir a mulţumit Preasfinţitului Părinte Teofil pentru slujire.
„Valoarea unui moment devine autentică atunci când devine amintire. Păstrăm o frumoasă amintire a acestei zile, în care, sub protia Preasfinţitului Părinte Teofil, ne-am adunat cu toţii să aducem mulţumire”, a spus părintele paroh.
Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Roman a fost construită între anii 1922 şi 1940.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 66, Ultimul acces: 2026-09-29 06:57:21