„Vara împreună” la parohia Sfânta Cruce, din Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

„Vara împreună” la parohia Sfânta Cruce, din Bucureşti

[2026-07-14]
foto: ARCB.ro
Anul acesta, tabăra de zi, „Vara împreună”, organizată de parohia noastră, Sfânta Cruce, în perioada 5-11 iulie 2026 a stat sub semnul „celor aleşi” – „The Chosen”, cum a fost inspirat pr. vicar Silviu-Marian Şaran să numească această chemare la iubirea creştină, după serialul american „The Chosen”. Această temă de meditaţie a fost motorul care a însufleţit întâlnirile zilnice ale copiilor, animatorilor din cadrul taberei, al cărei scop principal este acelaşi din fiecare an: o ocazie pentru copii şi adolescenţi de a se cunoaşte între ei, de a-şi descoperi talente, de a participa la Sfânta Liturghie, evident, de a se juca şi relaxa, dar prin activităţi în care bucuria se îmbină cu reflecţia şi colaborarea.

Copiii au început în fiecare zi activitatea la ora 9:30 prin jocuri, dans, discuţii constructive, ocazii de a se cunoaşte unii pe alţii prin activităţi ţintite (fie în cadrul parohiei, fie într-un parc din apropiere, într-una dintre zile) şi de a se descoperi pe sine ca persoană „chemată” de Isus. Tocmai de aceea, au existat trei grupe cu nume semnificative – „Peştişorii misionari”, „Steluţele speranţei” şi „Trimişii lui Isus” – în funcţie de vârstă şi de puterea de angajament, fiecare colaborând în spirit comunitar pentru ca tabăra să devină o mărturie de iubire şi de dăruire, un prilej oportun de împărtăşire şi de reflecţie asupra ideii de „sfinţenie”.
Într-un fel, tema de anul acesta vine în continuarea celei de anul trecut, când copiii şi adolescenţii au petrecut împreună (în spirit) alături de Sf. Carlo Acutis, un adolescent ca şi ei. Cu alte cuvinte, a fi ales înseamnă a fi chemat la o iubire responsabilă şi coerentă, în mijlocul lumii care, dintotdeauna, refuză iubirea lui Cristos. După Sfânta Liturghie zilnică, după-amiezile s-au remarcat prin ateliere specializate: croşetat, sport, pictură, muzică şi film, la care fiecare a contribuit după priceperea sa, ateliere coordonate fie de adulţi, fie de tineri binevoitori. Programul s-a încheiat în fiecare zi la ora 16.
Joi a fost o zi cu totul deosebită, deoarece, în frunte cu pr. Silviu, copiii, adolescenţii şi animatorii au plecat cu metroul la Mănăstirea „Sfânta Familie” a comunităţii călugărilor ioaniţi din Bucureşti, ocazie cu care toţi au putut afla mai multe despre istoria locului şi despre membrii comunităţii. Sfânta Liturghie a avut loc în biserica mănăstirii (animată vocal şi instrumental de copiii şi tinerii prezenţi), un loc atât de deosebit şi de intim, care s-a potrivit în mod fericit cu spiritul taberei şi al comunităţii creştine a parohiei, pe care ne-o dorim din ce în ce mai unite.
De altfel, Sfintele Liturghii celebrate săptămâna aceasta au avut ca intenţie „pacea în lume, în general, şi oprirea conflictelor militare, în special”. Este nevoie de unitate, de altfel, aşa cum ne cere Isus şi Sfânta Biserică, în familii, în comunităţile religioase, în lume, iar copiii şi adolescenţii sunt primii care reuşesc, prin inocenţa şi bucuria lor de a trăi, să dea startul unei existenţe fără conflicte.
Sâmbătă, după activităţile obişnuite, a urmat Sfânta Liturghie animată de copii şi tineri, la care au participat şi părinţii, bunicii, rudele participanţilor la tabăra parohială. Copiii au putut să arate din noile cunoştinţe dobândite pe plan spiritual, pr. paroh Ciprian Andrei ţinând o predică interactivă. Apoi, cu mare entuziasm, s-a mers în sala de cateheză, unde reprezentaţii din fiecare atelier şi-au prezentat activitatea, creaţiile, impresiile din timpul săptămânii, fiind încă o ocazie salutară de cunoaştere reciprocă. S-au oferit premii, dar câştigul cel mai mare rezidă în faptul că toţi, mari şi mici, s-au apropiat mai mult de Isus, de semeni, s-au legat prietenii, s-a câştigat un timp al interiorităţii prin solidaritate. (Raluca Faraon şi Ilinca Dincu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 146, Ultimul acces: 2026-09-26 15:19:07