Se împlinesc 129 de ani de la naşterea Sf. Paisie de la Sihăstria, unul dintre marii duhovnici români[2026-06-20]de Cristian DamianSâmbătă se împlinesc 129 de ani de la naşterea Sfântului Paisie de la Sihăstria, unul dintre marii duhovnici români ai secolului al 20-lea. S-a născut în data 20 iunie 1897 în satul Stroieşti, comuna Lunca, judeţul Botoşani, fiind cel mai mic dintre cei cinci copii ai familiei Ioan şi Ecaterina Olaru. Dintre fraţi, el a fost singurul care a ales viaţa monahală. A primit la botez numele Petru şi a urmat şcoala primară în satul natal, unde s-a remarcat prin rezultate foarte bune. Cărţile cu Vieţile Sfinţilor primite ca premii şcolare au contribuit la naşterea dorinţei sale de a urma viaţa monahală. Primii ani în monahism În octombrie 1921 a ajuns la Schitului Cozancea, iar la 9 iunie 1922 a fost tuns în monahism, primind numele Paisie. Încă din primii ani de vieţuire călugărească s-a făcut remarcat ca povăţuitor duhovnicesc, fiind căutat de numeroşi credincioşi. Printre cei care au primit îndrumare de la el s-a aflat şi tânărul Constantin Ilie, viitorul Sfânt Cleopa de la Sihăstria. Dorind o viaţă de mai multă linişte şi rugăciune, şi-a ridicat în anul 1931 o chilie în pădurea din apropierea schitului, unde se retrăgea. Din această perioadă a început să fie cunoscut drept „Părintele Pustnic”. În anul 1943 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1947 ieromonah. Pentru scurt timp a fost stareţul Schitului Cozancea, după care, în 1948, s-a mutat la Mănăstirea Sihăstria. În 1949 l-a urmat pe Sfântul Cleopa la Mănăstirea Slatina, iar din 1954 s-a întors la Sihăstria. Un mare duhovnic Timp de peste trei decenii a fost duhovnicul călugărilor de la Sihăstria şi al miilor de pelerini veniţi din toate colţurile ţării. Prin rugăciune, post, smerenie şi dragoste a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi duhovnici ai României. În timpul persecuţiei comuniste împotriva monahismului, după decretul din 1959, Cuviosul Paisie a sprijinit şi a întărit duhovniceşte numeroşi călugări îndepărtaţi din mănăstiri. Prin sfaturile şi rugăciunile sale a avut un rol important în păstrarea vieţii duhovniceşti în una dintre cele mai dificile perioade pentru Biserică. Între anii 1972 şi 1985 s-a nevoit la Schitul Sihla, în apropierea Peşterii Sfintei Teodora. În 1985 a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde şi-a continuat slujirea până la sfârşitul vieţii. Sfântul Paisie a trecut la Domnul în noaptea de 18 octombrie 1990, la vârsta de 93 de ani. A fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria. Canonizarea sa, împreună cu cea a Sfântului Cleopa, ucenicul său, a fost aprobată de Sfântul Sinod în anul 2024. Proclamarea generală a canonizării a avut loc în 4 februarie 2025, iar proclamarea locală în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei s-a desfăşurat în ziua de 7 august, la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 108, Ultimul acces: 2026-10-01 03:44:03
|
Timp total: 0.03s...
[]:1