PS Timotei Prahoveanul: Dumnezeu poartă de grijă tuturor, cu atât mai mult omului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Timotei Prahoveanul: Dumnezeu poartă de grijă tuturor, cu atât mai mult omului

[2026-06-21]
de Cristian Damian

„Dumnezeu poartă de grijă tuturor, cu atât mai mult omului pe care l-a aşezat în fruntea creaţiei Sale”, a subliniat Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Preasfinţia Sa a oficiat duminică Sfânta Liturghia la Catedrala Patriarhală, unde a explicat că omul este chemat să-şi întemeieze viaţa pe cuvintele lui Hristos şi să nu se lase stăpânit de grijile trecătoare ale lumii.
„Evanghelia de astăzi ne prezintă doar câteva versete, dar cuvintele cele mai profunde ale acestei predici a Mântuitorului vorbesc despre rugăciunea făcută din toată inima, despre milostenia făcută în ascuns, despre rugăciunea tainică departe de ochii lumii şi mai ales despre puterea de a ierta vrăjmaşii”.
Vederea duhovnicească
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat diferenţa dintre vederea trupească şi cea duhovnicească, pornind de la imaginea ochiului: „Nu este doar fereastra prin care privim”.
„Nu despre acest simţ ne vorbeşte Mântuitorul, nu despre ochiul material, nu despre materialitatea lui, ci vorbeşte despre felul cum gândim şi cum înţelegem lucrurile”.
„În începutul Evangheliei de astăzi, ni se spune despre ochiul curat. Ochiul curat este semnul unei vieţi eliberate de egoism, de patimi, de întuneric, pentru că întunericul poate fi definit în multe feluri, dar trebuie să-l definim numai în noi, nu în ceilalţi. Ochiul curat vede toate darurile revărsate de la Dumnezeu. Ochiul curat caută lumina chiar şi acolo unde sunt umbre”, a adăugat ierarhul.
Preasfinţia Sa a explicat că, de cele mai multe ori, riscăm să nu ajungem la această stare a vederii duhovniceşti: „Privirea noastră interioară este adeseori bolnavă. Nu pentru faptul că nu vedem lumina, ci pentru faptul că nu o recunoaştem şi nerecunoscând-o nu o apreciem. De aceea, ochiul este aici mai ales felul de a gândi, felul de a înţelege lucrurile ale noastre înainte de a le înţelege şi de a ne interesa de ale altora”.
„Ochiul curat de aceea va căuta întotdeauna să vadă darurile lui Dumnezeu. Ochiul curat, după cum ni s-a spus de către un Părinte al Bisericii, doreşte să vadă până unde poate urca un om”.
Grijile vieţii
Referindu-se la cuvintele Evangheliei despre slujirea lui Dumnezeu şi a lui Mamona, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a atras atenţia asupra pericolului de a transforma bunurile materiale în scop al existenţei.
„Nu putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Termenul al doilea desemna iubirea faţă de lucrurile trecătoare. Sigur, banii în primul rând, dar şi toate celelalte care înseamnă bani, multe lucruri prisositoare”.
„Refuzăm propunerea făcută de Mântuitorul care spune ca ucenicii Lui să-şi adune comoara în cer, şi pentru că refuzăm aşezarea comorilor noastre în cer, preferăm locul unde hoţii şi toţi cei care strică, inclusiv cariile şi ceilalţi dăunători pot distruge orice comoară pe care noi am dorit să o ştim tăinuită pentru totdeauna”, a mai spus ierarhul, amintind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur.
Vorbind despre grija excesivă pentru cele materiale, Preasfinţitul Părinte Timotei a făcut referire şi la cuvintele Mântuitorului despre crinii câmpului, arătând că aceştia reprezintă chipul unei existenţe care se încredinţează întru totul purtării de grijă a lui Dumnezeu.
„Crinul nu este niciodată preocupat de propria frumuseţe. El nu se admiră pe sine, nu se aşează în centrul lumii sau al comunităţii sale. Stă deoparte şi este mulţumit cu ceea ce a primit de la Dumnezeu”, a subliniat ierarhul.
Duminica Sfinţilor Athoniţi
În partea finală a predicii, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidenţiat semnificaţia Duminicii Sfinţilor Athoniţi, sărbătorită pentru prima dată în Patriarhia Română.
„Muntele Athos este un loc al rugăciunii şi poate fi definit în special printr-un cuvânt: isihie, adică un loc al liniştirii şi al schimbării felului de a gândi”.
Evocând nume mari ale monahismului athonit, precum Sfântul Petru Athonitul, Sfântul Atanasie Athonitul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Nicodim Aghioritul sau Sfântul Paisie Aghioritul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a arătat că toţi aceştia au urmat cu fidelitate calea Evangheliei.
„Muntele Athos a arătat tuturor celor care au privit către el sau au ajuns acolo drumul pe care îl arată Evanghelia. Biserica nu are alt drum decât acela pe care îl arată Mântuitorul”, a spus ierarhul.
Preasfinţitul Părinte Timotei a încheiat prin a sublinia că exemplul Sfinţilor Athoniţi îi cheamă pe credincioşi să caute lumina lui Hristos şi să nu se lase absorbiţi de preocupările trecătoare ale lumii: „Toţi aceştia ne îndeamnă să nu căutăm pânza de păianjen, ci lumina aceea care luminează în întuneric. Acea lumină vine de la Mântuitorul Hristos”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 122, Ultimul acces: 2026-10-01 01:52:05