Zeci de mii de credincioşi au participat la procesiunea care celebrează Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Zeci de mii de credincioşi au participat la procesiunea care celebrează Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

[2026-06-22]
de Ştefana Totorcea

Aproximativ 20.000 de credincioşi au participat duminică seară la procesiunea „Calea Sfântului”, organizată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor pentru a celebra Aducerea moaştelor Sf. Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava, capitala Moldovei în epoca Domnitorului Alexandru cel Bun.
Alte mii de credincioşi au întâmpinat procesiunea la cele 11 puncte de oprire de pe traseu, unde au fost oficiate ectenii.
Au participat Arhiepiscopul Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei, Episcopul vicar Nectarie de Bogdania al Arhiepiscopiei Chişinăului şi Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Printre cei care au însoţit procesiunea s-au numărat clerici din cadrul Centrului Eparhial Suceava, clerici reprezentanţi ai protopopiatelor din eparhie, stareţi şi stareţe de la mănăstirile bucovinene.
Au participat numeroşi tineri
Patru ierarhi au participat duminică, 21 iunie 2026, la procesiunea Calea Sfântului la Suceava. Foto: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Procesiunea a fost deschisă de icoana special împodobită a Sfântului Ioan, flancată de drapelul naţional şi stindardul Arhiepiscopiei, purtate de tineri în straie naţionale.
În spatele lor s-au înşiruit elevi seminarişti înveşmântaţi cu stihare, care au purtat cruci, ripide, felinare şi prapuri, voluntari de la Centrele de tineret din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) – filiala Suceava şi de la Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni (ATOS), toţi în veşmânt popular românesc, precum şi reprezentanţi ai comunităţii poloneze şi ucrainene îmbrăcaţi în portul specific.
S-au alăturat, cu torţe în mâini, elevi de la Colegiul Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc şi de la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni, precum şi cadre militare de la Unitatea Vatra Dornei.
Despre eveniment
20.000 de suceveni au participat la procesiunea cu moaştele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava duminică, 21 iunie 2026. Foto: Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor
Procesiunea Calea Sfântului a devenit tradiţie în ultimii şase ani la Suceava. Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava este celebrată în 24 iunie, reprezentând hramul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
Evenimentele dedicate hramului continuă luni cu Sf. Liturghie oficiată în curtea Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” – Catedrală Arhiepiscopală de Episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei împreună cu slujitorii de la catedrală.
Manifestările vor include un parastas pentru voievozi, lansarea unei cărţi de Părintele Constantin Necula şi o slujbă de Priveghere în cinstea Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea. Programul complet al evenimentelor poate fi consultat aici.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 68, Ultimul acces: 2026-09-29 22:28:05