PS Veniamin a sfinţit crucile bisericii din Cupcui, Republica Moldova[2026-06-22]de Ştefana TotorceaPreasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a sfinţit duminică crucile bisericii din Cupcui, raionul Cantemir, Republica Moldova. Slujba de sfinţire a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în biserica parohială. „În viaţa noastră, de cele mai multe ori, suntem în situaţia de a alege priorităţile vieţii şi, ca oameni, suntem tentaţi să ne îngrijim mai întâi de cele necesare traiului, de cele necesare supravieţuirii noastre în lumea aceasta”, a remarcat ierarhul în cuvântul de învăţătură. Despre grijile vieţii „Grija excesivă, care duce la uitarea de Dumnezeu şi la uitarea de semeni, este cea pe care o condamnă Mântuitorul Hristos, pentru că grija noastră cea dintâi trebuie să fie mântuirea sufletelor”, a avertizat Preasfinţia Sa. „Dacă ne preocupăm exclusiv de cele materiale, ajungem să ne coborâm sub nivelul întregii creaţii, pentru că păsările cerului şi crinii câmpului îşi împlinesc rostul lor fără să fie copleşiţi de griji.” „Omul, înzestrat cu raţiune şi chemat la comuniunea cu Dumnezeu, se lasă adesea împovărat de grijile acestei lumi, care îl îndepărtează atât de Creator, cât şi de aproapele său”, a subliniat părintele episcop. „Când omul Îl are pe Dumnezeu, nu mai trăieşte sub povara fricii, ci sub lumina încrederii în purtarea de grijă dumnezeiască.” În contextul canonizării celor 16 femei cu viaţă sfântă, Părintele Episcop Veniamin a oferit parohiei o icoană cu Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iaşi. O comunitate implicată PS Veniamin a sfinţit duminică, 21 iunie 2026, crucile bisericii din Cupcui, Rep. Moldova. Foto: Episcopia Basarabiei de Sud Părintele paroh Petru Costaş i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Veniamin pentru prezenţă şi binecuvântare, precum şi tuturor binefăcătorilor şi credincioşilor care, de-a lungul anilor, au sprijinit construirea şi înfrumuseţarea bisericii. La Sfânta Liturghie au participat fii ai satului care au contribuit la construirea bisericii, la realizarea noilor cruci şi la promovarea valorilor identitare şi spirituale româneşti. Hramul parohiei este „Aducerea moaştelor Sf. Nicolae la Bari”. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în 1991, iar biserica a fost sfinţită în 2017. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 86, Ultimul acces: 2026-10-02 17:29:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1