Moment aniversar la Baza 71 Aeriană: Mitropolitul Andrei a sfinţit un ansamblu monumental dedicat eroilor aerului[2026-06-29]de Alexandru BobocMitropolitul Andrei al Clujului, Maramureşului şi Sălajului a sfinţit un ansamblu monumental dedicat eroilor aerului la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii. Evenimentul, care a avut loc la finalul săptămânii trecute, a fost prilejuit de Ziua Drapelului Naţional şi de aniversarea a 44 de ani de la înfiinţarea bazei. Ansamblul este format din trei monumente simbolice pentru baza din Câmpia Turzii: bustul generalului Emanoil M. Ionescu (1893-1949), un monument închinat memoriei eroilor aviatori şi o troiţă de lemn. „Prin aceste trei elemente monumentale, am încercat să surprindem cele trei coordonate care definesc misiunea unui militar aviator. Astfel, bustul generalului Emanoil Ionescu se identifică cu onoarea şi fidelitatea faţă de patrie, troiţa cu credinţa care dă curaj, iar obeliscul cu vultur este simbolul înălţimilor pe care le scrutează cei care aleg cariera în aviaţie şi care oferă atât libertate şi măreţie, cât şi nenumărate provocări”, a declarat preotul Bazei 71 Aeriene, părintele Sorin-Ioan Medrea. Momente de recunoştinţă După slujba de binecuvântare, Mitropolitul Andrei i-a încurajat pe militari în activitatea pe care o desfăşoară. „La acest moment aniversar, noi vă dorim ca domniile voastre, care slujiţi această bază, să fiţi sănătoşi, să vă fie ocrotite familiile şi să aveţi parte de zile frumoase şi bune!”. În semn de recunoaştere a meritelor depuse în cultivarea relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă Română şi Armata României, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei i-a acordat comandantului Bazei 71 Aeriene de la Câmpia Turzii, general de flotilă aeriană Cătălin Eugen Micloş, „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Totodată, locţiitorul de comandant al Bazei 71 Aeriene, comandor Dumitru-Călin Hulea, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” pentru mireni. Evenimentul s-a încheiat cu vizitarea de către oaspeţi a zonei operaţionale unde a fost prezentată o expoziţie statică cu aeronave militare şi tehnică specifică, după care a avut loc un exerciţiu aviatic. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 144, Ultimul acces: 2026-10-02 18:40:49
|
Timp total: 0.05s...
[]:1