Specialişti în asistenţă socială au discutat la Bacău despre viitorul serviciilor destinate persoanelor vulnerabile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Specialişti în asistenţă socială au discutat la Bacău despre viitorul serviciilor destinate persoanelor vulnerabile

[2026-06-24]
de Cristian Damian

Specialişti în asistenţă socială au discutat la Bacău despre viitorul serviciilor destinate persoanelor vulnerabile. Manifestarea a avut loc în cadrul unei mese rotunde organizate de Organizaţia Umanitară „Concordia” şi Fundaţia de Sprijin Comunitar (FSC) din municipiu.
Evenimentul, desfăşurat în data de 18 iunie, a avut ca temă dezvoltarea serviciilor sociale comunitare şi adaptarea acestora la noile reforme din domeniu. Participanţii au discutat despre modalităţile prin care sistemul de asistenţă socială poate răspunde mai eficient nevoilor categoriilor de persoane vulnerabile.
Lucrările au fost deschise de Gabriela Achihăi, preşedinta FSC Bacău, şi Nicoleta Golai Vinatoru, director adjunct „Concordia”.
Direcţii şi perspective
În cadrul grupurilor de lucru au fost analizate mai multe aspecte esenţiale pentru funcţionarea serviciilor sociale. Un accent deosebit a fost pus pe rolul Serviciilor Publice de Asistenţă Socială în prevenirea separării copilului de familie şi pe necesitatea consolidării intervenţiilor la nivel comunitar.
Participanţii au discutat şi despre mecanismele de finanţare care urmează să fie implementate în anii următori, subliniind importanţa instrumentelor digitale dedicate gestionării şi monitorizării serviciilor sociale.
O altă temă importantă a vizat dificultăţile cu care se confruntă administraţiile locale, în special cele din comunităţile mici, unde lipsa personalului calificat şi procedurile administrative complexe îngreunează furnizarea serviciilor către beneficiari.
Potrivit organizatorilor, întâlnirea a oferit un cadru de dialog constructiv şi de identificare a unor soluţii comune. Aceştia au apreciat colaborarea dintre autorităţi şi practicienii din domeniu, subliniind că obiectivul comun rămâne sprijinirea persoanelor aflate în situaţii de vulnerabilitate.
Evenimentul a reunit reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, furnizori publici şi privaţi de servicii sociale, precum şi experţi din domeniul protecţiei copilului din regiunea Moldovei şi a beneficiat de sprijinul OrizontHub Bacău şi al Primăriei Municipiului Bacău.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 86, Ultimul acces: 2026-09-24 19:46:57