Un nou centru comunitar şi cultural va fi înfiinţat pentru românii din sudul regiunii Catalonia, Spania[2026-06-24]de Cristian DamianUn nou centru comunitar şi cultural va fi înfiinţat pentru românii din localităţile Tortosa şi Gandesa din sudul regiunii Catalonia, Spania, potrivit unui comunicat de presă. Proiectul, intitulat „Lumină pentru suflet – Biserica Ortodoxă, Casa Românilor din Diaspora”, a fost implementat de Parohia „Naşterea Maicii Domnului” din Gandesa cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Iniţiativa urmăreşte consolidarea vieţii religioase, culturale şi educaţionale a comunităţilor româneşti din cele două localităţi spaniole, precum şi din împrejurimi. Noul aşezământ va funcţiona ca un centru multifuncţional, unde se vor desfăşura programe catehetice, cursuri de limba română, evenimente culturale şi activităţi sociale adresate românilor din diaspora. Reprezentanţii parohiei au explicat că noul centru va oferi comunităţii un cadru stabil şi reprezentativ pentru viaţa spirituală şi pentru dezvoltarea legăturilor dintre românii aflaţi departe de ţară. Prin aceste demersuri, proiectul îşi propune să contribuie la păstrarea şi afirmarea identităţii etnice, culturale, religioase şi lingvistice a românilor stabiliţi în Spania, contribuind la întărirea prezenţei şi misiunii ortodoxe româneşti în diaspora. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 92, Ultimul acces: 2026-09-26 23:24:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1