Filantropia Oradea a susţinut lansarea unei colecţii de genţi retro, pentru a sprijini persoanele cu dizabilităţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Filantropia Oradea a susţinut lansarea unei colecţii de genţi retro, pentru a sprijini persoanele cu dizabilităţi

[2026-06-25]
de Alexandra Păvăloi

Ziua tradiţională de Sânziene a fost sărbătorită, marţi, în ajunul Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, prin lansarea unei colecţii de genţi retro, dedicată beneficiarilor de la Centrul de Zi „Grădina Soarelui”. Evenimentul a fost găzduit de Cafeneaua socială Roua & Co din Oradea.
Îmbrăcate tradiţional, la eveniment au fost prezente şi persoanele cărora le-a fost dedicată această acţiune, însoţite de voluntari şi colaboratori.
Părintele Laurenţiu-Ioan Lazăr, preşedintele Asociaţiei Filantropia Oradea şi consilier eparhial la Sectorul social-filantropic al Episcopiei Oradiei, a subliniat că această colecţie reprezintă rezultatul unui proces terapeutic şi educativ desfăşurat în cadrul centrului.
Achiziţionarea uneia dintre genţi reprezintă o donaţie care asigură continuitatea terapiilor la Centrul „Grădina Soarelui”.
Genţile sunt disponibile în magazinul online al Asociaţiei Filantropia Oradea.
Între artă şi terapie
Colecţia „Sânziene” reuneşte genţi realizate din valorificarea unor materiale textile şi accesorii recondiţionate, fiecare piesă purtând amprenta creativităţii şi a muncii depuse în cadrul atelierelor ocupaţionale.
Atelierul „Dar din Dar”, în cadrul căruia au fost realizate genţile, se află sub îndrumarea Ioanei Vaţlavic. Pasionată de artă şi binele celor din jur, Ioana este pedagog şi asistent social în cadrul centrului de zi, reuşind să îmbine viziunea artistică cu răbdarea terapeutică în activitatea cu beneficiarii.
Persoanele cu dizabilităţi beneficiază zilnic în cadrul acestui centru de o echipă de specialişti, precum asistenţi sociali, medic, kinetoterapeut, asistent medical, psihologi, pedagog social.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 89, Ultimul acces: 2026-09-30 01:21:08