IPS Laurenţiu: Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit calea Domnului cu un curaj dumnezeiesc[2026-06-25]de Alexandra Păvăloi„Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit calea Domnului cu un curaj dumnezeiesc” , a evidenţiat, miercuri, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, la o parohie din judeţul Sibiu. Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, la Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu, cu ocazia hramului. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a evidenţiat că „Ioan este cel mai de cinste om, născut din femeie”, deoarece misiunea lui a avut un rol important în pregătirea poporului înainte de venirea Mântuitorului Hristos. „Înaintemergătorul Domnului, chemând toate popoarele la pocăinţă, ajungând să fie rânduit să pregătească botezul pe care Îl va primi Mântuitorul Hristos şi care prevesteşte Botezul creştin pe care l-am primit şi noi în pruncie”, a spus Mitropolitul Laurenţiu. Zi de sărbătoare Spre final, părintele paroh Nicolae Cătălin Mirişan i-a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru binecuvântarea oferită şi în semn de mulţumire şi recunoştinţă i-a oferit o cruce de binecuvântare. „Veniţi la noi cu atâta dragoste şi asta spune ceva despre prezenţa Înaltpreasfinţiei Voastre în mijlocul nostru. Aceasta arată dragostea ierarhului faţă de turma încredinţată de Mântuitorul Hristos faţă de credincioşii Bisericii şi faţă de preoţii pe care îi păstoreşte”, a spus pr. Nicolae Cătălin Mirişan, inspector eparhial la Sectorul canonico-juridic. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu le-a transmis urări de sănătate tuturor celor care poartă numele Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 132, Ultimul acces: 2026-09-29 04:56:55
|
Timp total: 0.03s...
[]:1