O nouă biserică se construieşte în Piatra-Neamţ: Mitropolitul Teofan a sfinţit piatra de temelie - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

O nouă biserică se construieşte în Piatra-Neamţ: Mitropolitul Teofan a sfinţit piatra de temelie

[2026-06-27]
de Mihail Pătrăşcanu

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat miercuri slujba de sfinţire a pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei „Duminica Sfinţilor Români” din Piatra Neamţ.
Comunitatea parohială este păstorită de părintele Andrei-Vasile Costin, iar sub coordonarea sa şi prin implicarea credincioşilor, lucrările de construire a noului lăcaş de cult au avansat într-un ritm susţinut.
Deşi parohia este recent înfiinţată, în doar câteva luni a fost realizat demisolul viitoarei biserici. Potrivit părintelui paroh, obiectivul este ca, până în această toamnă, slujbele să poată fi săvârşite în spaţiul amenajat la demisol, până la finalizarea construcţiei propriu-zise.
Noua biserică va avea hramul „Duminica Sfinţilor Români”, sărbătoare care îi cinsteşte pe toţi sfinţii neamului românesc, mărturisitori ai credinţei şi modele de vieţuire creştină pentru generaţiile de astăzi.
La finalul evenimentului, părintele paroh a adresat un cuvânt de mulţumire tuturor celor care sprijină edificarea noului lăcaş de cult.
„Mulţumire aducem tuturor celor implicaţi – arhitecţi, constructori, autorităţi locale şi naţionale, credincioşi de aproape şi de departe, precum şi tuturor celor care susţin activitatea noastră. Dumnezeu să ne ajute să vedem cât mai curând biserica înălţată, spre bucuria şi folosul credincioşilor, aici pe pământ, şi spre dobândirea mântuirii în Împărăţia cerurilor”.
Mitropolitul Teofan a participat, în această săptămână, la mai multe evenimente cu ocazia sărbătorii patronale a municipiului Piatra Neamţ, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 115, Ultimul acces: 2026-09-28 19:13:54