La Oradea a fost organizată o nouă ediţie a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi Bihoreni[2026-06-15]de Cristian DamianLa Oradea a fost organizată sâmbătă o nouă ediţie a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi Bihoreni. Evenimentul a reunit peste 350 de copii şi tineri din cuprinsul eparhiei, alături de preoţii şi coordonatorii grupurilor catehetice din parohiile lor. Manifestarea s-a desfăşurat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din municipiu şi a debutat cu o slujbă de Te deum oficiată de Episcopul Sofronie al Oradiei. Ierarhul a explicat care este rolul tinerilor în viaţa Bisericii şi importanţa mărturisirii credinţei în societatea contemporană. „Întâlnirea noastră de astăzi se constituie într-un punct de plecare spre şi mai multă misiune, spre şi mai multă însufleţire în a vesti tuturor bucuria noastră creştină”, a spus Preasfinţia Sa. Ierarhul i-a îndemnat pe tineri să fie promotori ai păcii şi ai unităţii, atât prin rugăciune, cât şi prin exemplul personal. „Chemăm întreaga umanitate, prin umilele noastre rugăciuni şi prin modestul exemplu personal al fiecăruia, dar şi comunitar, la împăcare, la pace, la unitate, la echilibru, la frumuseţe, la vieţuire frumoasă după voia lui Dumnezeu”. Eveniment al tinerilor În cadrul evenimentului au fost premiaţi elevii care au obţinut rezultate deosebite la Olimpiada Naţională de Religie şi la Concursul Naţional Catehetic. Părintele Florin Negruţiu, inspector şcolar pentru disciplina Religie, a subliniat contribuţia elevilor, a profesorilor şi a părinţilor la aceste performanţe. „I-am felicitat în cadru festiv pe elevi, pe părinţii acestora şi pe cadrele didactice care i-au însoţit, mulţumindu-le pentru lucrarea frumoasă pe care o desfăşoară atât la nivelul unităţilor de învăţământ, cât şi în parteneriat cu comunităţile parohiale”, a declarat preotul pentru Trinitas TV. La rândul său, părintele Laurenţiu Florin Brîndaş, consilier pentru Cateheză şi Activităţi cu Tineretul, a arătat că principalul obiectiv al manifestării este apropierea tinerilor de viaţa Bisericii şi susţinerea dezvoltării lor armonioase: „Biserica îi preţuieşte şi doreşte să creeze contextele ideale pentru ca ei să-şi poată pune în valoare darurile primite de la Dumnezeu”. Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi Bihoreni a fost organizată de Episcopia Oradiei, în colaborare cu instituţii de învăţământ şi organizaţii implicate în activitatea educativă şi pastorală dedicată tinerilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 83, Ultimul acces: 2026-10-02 08:17:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1