La trei secole de la trecerea la Domnul, arhimandritul Ioan de la Hurezi a fost evocat la un simpozion naţional - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

La trei secole de la trecerea la Domnul, arhimandritul Ioan de la Hurezi a fost evocat la un simpozion naţional

[2026-06-15]
de Cristian Damian

Arhimandritul Ioan de la Hurezi a fost evocat la un simpozion naţional, la trei secole de la trecerea sa la Domnul. Evenimentul a fost organizat la Mănăstirea Hurezi de către Arhiepiscopia Râmnicului.
Manifestarea a reunit vineri istorici, teologi, profesori şi specialişti în patrimoniu, care au analizat moştenirea spirituală şi culturală lăsată de fostul stareţ.
În cadrul simpozionului au fost evidenţiate rolul arhimandritului Ioan în dezvoltarea vieţii monahale, în consolidarea Mănăstirii Hurezi şi în promovarea valorilor culturale şi spirituale cultivate în vremea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.
Legătura cu Sf. Constantin Brâncoveanu
În mesajul transmis participanţilor, Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului a subliniat că aniversarea a trei secole de la mutarea la cele veşnice a stareţului hurezean reprezintă „un moment de profundă reflecţie duhovnicească şi de recunoştinţă faţă de moştenirea spirituală pe care năstavnicul Hurezilor a lăsat-o Bisericii Ortodoxe”.
Arhiepiscopul Râmnicului a evidenţiat legătura strânsă dintre arhimandritul Ioan şi Sfântul Constantin Brâncoveanu, arătând că stareţul a fost „un om al rugăciunii şi al slujirii smerite, sfetnic de taină al domnitorului şi povăţuitor în cele sfinte al familiei domnitoare”.
„Corespondenţa dintre Sfântul Constantin Brâncoveanu şi arhimandritul Ioan, purtată într-un ton familiar, precum şi rodnica conlucrare în ctitorirea a numeroase lăcaşuri de cult din Oltenia de sub Munte, relevă statura duhovnicească a stareţului, părtaş la aceeaşi chemare spre îndumnezeire”.
Colaborarea dintre domnitor şi stareţ a depăşit dimensiunea administrativă şi ctitoricească, fiind întemeiată pe aceeaşi trăire duhovnicească şi pe aceeaşi iubire jertfelnică pentru Hristos şi Biserică.
„A aşezat în lumină nu doar jertfa şi credinţa neclintită a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, ci şi întregul orizont spiritual, cultural şi duhovnicesc al arhimandritului Ioan de la Hurezi”.
Lucrarea cultural-duhovnicească
Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat şi contribuţia arhimandritului Ioan la dezvoltarea patrimoniului cultural şi artistic al Hurezilor: „Cu deplină îndreptăţire putem afirma că arhimandritul Ioan de la Hurezi a fost un teolog al spaţiului sacru, care a ştiut să transpună în arhitectură şi iconografie taina rugăciunii neîncetate”.
Arhiepiscopul Râmnicului a amintit de formarea isihastă a cuviosului: „Într-o mănăstire în care se cultivă rugăciunea neîncetată, tăcerea şi ascultarea, stareţul nu este doar un conducător administrativ, ci, mai ales, un părinte duhovnicesc, care a gustat el însuşi din roadele rugăciunii”.
„Un astfel de model l-a reprezentat arhimandritul Ioan de la Hurezi, a cărui viaţă duhovnicească şi lucrare ctitoricească au fost străbătute de conştiinţa acestei realităţi: fără cunoaşterea harului, orice organizare exterioară a monahismului rămâne searbădă şi lipsită de viaţă”.
„Stareţul Ioan a devenit pentru ucenicii săi icoană a lucrării Harului, iar autoritatea sa nu venea doar din cea administrativă, ci din cunoaşterea tainică a lucrării Duhului Sfânt. Cel ce nu trăia această lucrare nu putea conduce sufletele pe calea curăţirii şi a vederii lui Dumnezeu”, a transmis Înaltpreasfinţia Sa.
Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a încheiat mesajul prin a sublinia că arhimandritul Ioan de la Hurezi rămâne „un model de vieţuire isihastă, de îndrumător duhovnicesc şi de bun chivernisitor al obştilor monahale”, iar moştenirea sa continuă să inspire generaţiile de monahi şi credincioşi.
Scurtă biografie
Arhimandritul Ioan de la Hurezi, originar din ţinutul Argeşului, a intrat în monahism la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung, unde a devenit preot şi stareţ. Remarcat pentru calităţile sale duhovniceşti şi administrative, a fost chemat în anul 1692 de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu să conducă Mănăstirea Hurezi.
Timp de 33 de ani, a coordonat dezvoltarea marii ctitorii brâncoveneşti, supraveghind lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale mănăstirii. De numele său se leagă şi construirea sau restaurarea unor aşezăminte precum Schitul „Sfinţii Apostoli”, Polovragi, Surpatele şi paraclisul de la Cozia.
Arhimandritul Ioan a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori şi duhovnici ai Sfântului Constantin Brâncoveanu. După martiriul voievodului din anul 1714, a rămas sprijin duhovnicesc pentru familia acestuia.
Cuviosul Ioan a trecut la Domnul în vara anului 1726 şi a fost înmormântat în biserica voievodală a Mănăstirii Hurezi, pe care a condus-o mai bine de trei decenii.
Cuviosul Ioan a fost propus pentru canonizare de sinodul Mitropoliei Olteniei în anul 2024.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 86, Ultimul acces: 2026-10-02 08:17:47