Se împlinesc 137 de ani de la trecerea la Domnul a Poetului Mihai Eminescu[2026-06-15]de Alexandra PăvăloiData de 15 iunie marchează împlinirea a 137 de ani de la moartea marelui poet naţional Mihai Eminescu. Acesta s-a născut în data de 15 ianuarie 1850, la Botoşani, fiind al şaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe şi Raluca Eminovici. Eminescu a lucrat ca sufleur şi copist de teatru, a fost director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar din 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde a devenit redactor-şef la ziarul Timpul. Activitatea sa jurnalistică a lăsat o amprentă puternică asupra presei vremii. A debutat în poezie în 1866. A publicat un singur volum în timpul vieţii, Poesii în 1884, sub egida societăţii Junimea. Printre cele mai cunoscute opere se numără capodopera Luceafărul, poemele filosofice Scrisorile, Odă şi proza Sărmanul Dionis. În data 15 iunie 1889, Mihai Eminescu a trecut la cele veşnice din cauza unor probleme de sănătate. Acesta a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Eminescu – un om al rugăciunii În poezia lui Eminescu se regăsesc multe simboluri care sugerează starea de rugăciune, nevoia omului de a vorbi cu Dumnezeu. Din lirica sa se înţelege că cea mai aproape de sufletul poetului a fost Maica Domnului, căreia i-a dedicat poezia „Rugăciune către Fecioara Maria”: „Îngenunchem rugându-te, Înalţă-ne, ne mântuie Din valul ce ne bântuie, Fii scut de întărire Şi zid de mântuire”. Dragostea pentru spiritualitatea creştină românească a poetului Mihai Eminescu a fost apreciată şi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: „Mihai Eminescu a recunoscut şi apreciat constant rolul Bisericii în dezvoltarea culturii şi a limbii române ca veşmânt viu al învăţăturilor de credinţă şi al cultului liturgic”. Exemplu de patriot Mihai Eminescu a rămas o emblemă pentru spiritul său patriotic. Acesta considera că identitatea unui popor se sprijină pe istorie, tradiţii şi valorile strămoşilor. „Eminescu ne cheamă azi să ne iubim limba română, să o cunoaştem temeinic şi să o cultivăm cu iubire şi respect, ea fiind Patria spirituală a identităţii şi demnităţii noastre naţionale”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. La vârsta de doar 17 ani, poetul dedică ţării natale poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 105, Ultimul acces: 2026-10-03 20:33:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1