Părintele Iustin Pârvu a fost pomenit la 13 ani de la trecerea la Domnul: Să ne umplem sinele nostru de Hristos[2026-06-15]de Mihail PătrăşcanuPărintele Iustin Pârvu a fost pomenit sâmbătă la Mănăstirea Petru Vodă, la 13 ani de la trecerea sa la Domnul. Episcopul Ignatie al Huşilor a evocat un îndemn al marelui duhovnic, subliniind că „noi suntem chemaţi să ne umplem sinele nostru de Hristos”. La slujba de pomenire, oficiată de Preasfinţia Sa la mormântul părintelui Iustin Pârvu, aflat lângă biserica Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, au participat vieţuitori ai mănăstirilor din zonă, preoţi şi numeroşi credincioşi veniţi din mai multe regiuni ale ţării. Suntem acaparaţi de cele exterioare Preasfinţitul Părinte Ignatie a vorbit despre nevoia de adâncire lăuntrică şi despre riscul de a trăi exclusiv în exterioritatea lumii contemporane. „Am convingerea că fiecare dintre noi ne străduim să ne adâncim în noi înşine sau, cum foarte plastic se exprima cineva, săpăm în inima noastră, cu rugăciune multă, ca să Îl descoperim pe Domnul”. „Din nefericire, noi suntem acaparaţi de cele exterioare. Ne pierdem, ne risipim, trăim într-o degringoladă duhovnicească, pierzându-ne chiar pe noi înşine. Ceea ce este mai trist este că nu conştientizăm acest lucru, că ne-am pierdut pe noi înşine, necăutându-L pe Hristos, Care este în adâncul inimii noastre – fără de Care noi nu ne putem găsi cu adevărat, nu ne putem înţelege cu adevărat”, a subliniat Episcopul Huşilor. Un cuvânt pentru vremurile noastre Ierarhul a amintit cuvintele arhimandritului Iustin Pârvu ca soluţie pentru problemele contemporane. „Mărturisitorul întru Hristos, Părintele Iustin, are un cuvânt minunat pentru vremurile noastre, în sensul că tendinţa noastră este de a ne lustrui sinele, egoul, de a-l lăsa să trăiască în expansiune, de a-l lăsa să se desfăşoare cu riscul de a-i zdrobi pe cei din jurul nostru, de a-i fărâmiţa şi, desigur, de a ne zdrobi chiar pe noi înşine”. La slujba de pomenire au participat credincioşi din toată ţara. Foto credit: Episcopia Huşilor Episcopul Ignatie a îndemnat la o prezenţă deplină şi la evitarea distragerilor care împiedică întâlnirea cu Dumnezeu: „Când avem duhul Liturghiei în noi şi-l trăim în carnea şi sângele nostru, nimic altceva nu mai poate să ne atragă sau să ne acapareze”. „Dumnezeu nu are nevoie de spectacol, ci de o inimă smerită, tăcută, adâncită în rugăciune şi dăltuită de prezenţa harului Său”, a adăugat Preasfinţia Sa. Domnul ne grăieşte nouă Ierarhul a evocat de asemenea mai multe îndemnuri al Sfântului Isaac Sirul şi a subliniat importanţa tăcerii şi a ascultării glasului lui Dumnezeu. „Să ne străduim să vedem ce se naşte din tăcerea noastră atunci când venim la sfintele slujbe. Noi venim la Liturghie străduindu-ne să vedem ce vrea Domnul să ne grăiască nouă, nu ce am vrea noi să-I spunem Lui”, a îndemnat episcopul. Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, a trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani. A fost înmormântat, joi, 20 iunie 2013, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 100, Ultimul acces: 2026-10-02 12:56:59
|
Timp total: 0.03s...
[]:1