© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Jubileul de 100 de ani al bisericii Sf. Tereza a Pruncului Isus din Timişu de Sus[2026-06-17]foto: ARCB.roSâmbătă, 13 iunie 2026, în ziua în care Biserica universală cinstea Preasfânta Inimă a Preacuratei Fecioare Maria, comunitatea romano-catolică din Timişu de Sus a trăit momente de profundă recunoştinţă şi bucurie spirituală. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Mitropolit emerit dr. Ioan Robu a prezidat Sfânta Liturghie solemnă cu ocazia Jubileului de 100 de ani de la sfinţirea spaţiului sacru al surorilor Congregatio Jesu – a bisericii Sfânta Tereza a Pruncului Isus, un reper de credinţă şi slujire discretă, dar generoasă, fidelă, constantă şi eficace în Arhidieceza de Bucureşti. Celebrarea jubiliară a reunit numeroşi preoţi concelebranţi, surori ale Institutului, credincioşi, binefăcători şi prieteni de aproape, dar şi de departe – cei ne-au putut urmări pe Angelus TV Romania. La acest eveniment memorabil am avut bucuria de a le avea în mijlocul nostru şi Maica noastră Generală Veronica, alături de Asistenta ei Generală, responsabilă pentru Provincia noastră sr. Geraldine. Ne-a onorat cu prezenţa şi un reprezentant al autorităţilor locale în persoana Viceprimarului oraşului Predeal, George Ţuţui. La începutul Sfintei Liturghii, sr. Monica Cojan CJ, Superioară provincială, a adresat un emoţionant cuvânt de bun venit Înaltpreasfinţitului şi tuturor oaspeţilor veniţi la eveniment, invitând comunitatea la un pelerinaj de suflet prin memoria acestui veac de har: „Deschidem astăzi o nouă filă de istorie, ceasul de aur al jubileului de 100 de ani al acestei bisericuţe a Congregatio Jesu. Ea este, înainte de toate, o mărturie vie că Dumnezeu este cu noi, generaţie după generaţie. Acest lăcaş a fost un crâmpei de cer pe pământ, un loc al rugăciunii, al încrederii şi al slujirii tăcute. Un veac întreg nu înseamnă doar o cifră în calendare, ci un veac de respiraţii şi de da-uri rostite la lumina lumânărilor de la altar. Aceste ziduri au început ca o vamă de piatră rece, menită să numere, să controleze şi să despartă. Însă piatra, când stă suficient în bătaia soarelui şi sub zăpadă, învaţă că menirea ei nu este să separe, ci să adăpostească. În 1926, graniţa nu a mai despărţit două lumi, ci le-a strâns pe amândouă în braţe.” „Maria Ward ne-a învăţat că lucrurile mari nu cer spaţii mari, ci inimi care nu pleacă şi nu renunţă când toate uşile se închid. Moştenind această carismă, nu am şters trecutul, ci l-am transformat; nu am fugit de răni, ci le-am dat sens. Femeile pot face fapte măreţe când aleg libertatea de a sluji mai mult şi mai bine! Un zid devine altar doar atunci când în el intră oameni, nu doar lucruri. Veacul care vine are nevoie de aceeaşi îndrăzneală sfântă şi de aceeaşi răbdare cu care surorile de astăzi ştiu să îşi plece urechea pentru a asculta strigătele omenirii rănite. Un veac nu se scrie cu cerneală, ci cu prezenţă; nu cu forţa armelor, ci cu iubire.” Firul roşu al omiliei ÎPS Ioan Robu, rostită în două momente al Sfintei Liturghii jubiliare, a fost străbătută de sublinierea convingerii că prezenţa, forţa, binecuvântarea şi iubirea lui Dumnezeu fac ca aceste spaţii să dăinuie ca puncte de lumină pentru toţi cei care au poposit căutând alinare, mângâiere, întărire, binecuvântare, pace. Acest spaţiu a fost un asemenea punct de lumină şi pentru Regele României: Ferdinand – un mare binefăcător – Maiestatea Sa a contribuit financiar personal la zidirea acestei Biserici şi care de mult ori a poposit aici, în două rânduri venind pe jos, a afirmat Excelenţa Sa, un loc pe care nici sistemele, nici regimurile politice nu l-au putut strivi sau reduce la tăcere. Arhiepiscopul şi-a exprimat convingerea neclintită şi crezul său că această casă a Domnului, această operă se va continua, în ciuda atâtor crize şi vremuri tulburi, pentru că continuu aici se zidea ceva, prin rugăciune şi sacrificiul de sine al surorilor. Conferinţa rostită de pr. capelan Mihai Baciu, a treia predică, aşa cum a numit-o ÎPS Ioan Robu, a scos la lumină din sipetul timpului pagini din istoria acestui lăcaş, momente de o uriaşă încărcătură istorică a locului. În cadrul acesteia Părintele a reiterat scopul acestui spaţiu, dezvoltarea în timp a acestuia, motivaţia alegerii Patroanei Bisericii – Sf. Tereza, arhitectura, marii binefăcători care au contribuit la ridicarea şi susţinerea ei, cu preponderenţă Regele Ferdinand, personalităţi care au celebrat sau care au prezidat Sf. Liturghie de sfinţire a Bisericii aici: Arhiepiscopul Alexandru Cisar, apoi prezenţa tânărului preot Anton Durcovici, devenit ulterior martir al Bisericii catolice din România, apoi preoţi catolici şi nu numai… Ca un ecou în timp, legătura spirituală dintre generaţiile de surori care s-au rugat, au cântat, în acest spaţiu cândva vamă imperială, devenit altar al milostivirii, s-a realizat mai ales în timpul Sfintei Liturghii jubiliare prin cântecele intonate de corul surorilor Institutului – Mater Alma, care i-au încântat pe cei prezenţi. La finalul Sfintei Liturghii, întreaga adunare liturgică a înălţat o rugăciune fierbinte de mulţumire pentru cei 100 de ani de prezenţă, pentru fiecare generaţie care a păstrat aprinsă candela credinţei, speranţei şi iubirii: preoţi, călugăriţe, laici, familii, toţi cei care au trecut pragul acestei Case al lui Dumnezeu şi Porţi a Cerului, implorând bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu de a dărui inimi curajoase şi generoase, iar Jubileul să fie un imbold pentru viitoarele generaţii. Omnia ad majorem Dei gloriam. (Sr. Giovanna Muha CJ pentru ARCB.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 95, Ultimul acces: 2026-10-01 10:53:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
