Suicidul în penitenciare poate fi prevenit prin sprijinul familiei, preotului şi psihologului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Suicidul în penitenciare poate fi prevenit prin sprijinul familiei, preotului şi psihologului

[2026-06-05]
de Ştefana Totorcea

Suicidul în penitenciare poate fi prevenit prin sprijinul familiei, preotului şi psihologului, au convenit experţii care au participat joi la conferinţa „Prevenirea suicidului carceral: Perspective teologice şi abordări psihologice”.
Evenimentul, organizat de Penitenciarul Ploieşti, a reunit la Mănăstirea Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, psihologi, teologi şi experţi din sistem penitenciar, cu scopul de a promova o abordare integrată în sprijinirea persoanelor private de libertate.
Vorbitorii au subliniat importanţa identificării factorilor de risc, a intervenţiei multidisciplinare şi a colaborării dintre instituţii în prevenirea suicidului şi susţinerea reintegrării sociale.
Psihologul şi preotul se preocupă de om
Una dintre cele mai complexe provocări pentru sistemul penitenciar modern este prevenirea suicidului în mediul carceral, a spus la conferinţă comisarul de poliţie penitenciară Doru Florin Coşman, directorul Penitenciarului Ploieşti.
„Suntem cu toţii conştienţi că trebuie să apelăm la toate mijloacele posibile ca să identificăm riscurile, să cunoaştem oamenii şi sufletele pe care le avem în custodie, atât legal cât şi uman, şi să reuşim să aplicăm cât mai profund şi corect toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, astfel încât să reuşim să reducem şi chiar să eliminăm această latură extrem de nefericită”, a precizat el.
„Deşi utilizează limbaje diferite şi metode distincte, psihologia şi religia se întâlnesc într-un punct esenţial, preocuparea pentru om. Ambele încearcă să răspundă suferinţei umane şi să ofere căi de sprijin celor aflaţi în dificultate.”
Rolul familiei în prevenirea suicidului carceral
Pr. prof. Radu Petre Mureşan, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, şi comisarul de poliţie penitenciară Doru Florin Coşman, directorul Penitenciarului Ploieşti. Foto: Penitenciarul Ploieşti
Părintele profesor Radu Petre Mureşan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti a prezentat aspecte teologice privitoare la suicid, precum şi rolul pe care familia îl are în astfel de cazuri.
„Este foarte important că atunci când aflăm de gânduri de suicid, să-l ascultăm pe om, să-i cunoaştem suferinţa şi păsul”, a declarat clericul pentru Trinitas TV, explicând că, din momentul în care omul poate să verbalizeze lucrul acesta este deja mai bine.
Preotul a recomandat participarea la Sfintele Taine ale Bisericii, practica rugăciunii personale, dar şi conlucrarea cu un psihiatru sau psiholog, dacă sunt semne de depresie sau de altă tulburare sau boală psihică.
„Familia este foarte importantă, pentru că, dacă are sprijinul şi suportul familiei, persoana trece mai uşor peste aceste neputinţe. Atunci când sunt disfuncţionalităţi în familie, relaţia dintre părinţi şi copii şi aşa mai departe este viciată, lucrurile sunt mult mai delicate”, a avertizat părintele profesor Radu Petre Mureşan.
„Dar e foarte important ca omul respectiv să îşi pună nădejdea în Dumnezeu. Şi, dacă reuşeşte să-L cunoască pe Dumnezeu şi gustă şi vede că bun este Domnul, atunci reuşeşte să treacă şi peste toate neputinţele şi încercările care vin asupra lui.”
Tentativele de suicid, corelate cu problemele familiale
Comisar-şef de poliţie penitenciară Cristina Magdalena Toma, director adjunct pentru reintegrare socială la Penitenciarul Ploieşti, a prezentat factorii care favorizează suicidul în rândul persoanelor private de libertate.
Lect. univ. dr. Lucian Negoiţă, psihoterapeut, a subliniat că principalele cauze ale suicidului şi problemelor psihice sunt traumele din copilărie provocate de familii în care există violenţă şi abuz fizic sau emoţional.
Statistic, tentativele suicidale apar în rândul celor care se confruntă cu probleme familiale, fapt susţinut şi de mărturiile celor 10 deţinuţi din cadrul penitenciarului Ploieşti prezenţi la eveniment.
„Pentru noi, preoţii de penitenciar, astfel de manifestări culturale şi ştiinţifice au rolul de a ne dezvolta profesional, de a ne perfecţiona în misiunea pe care o avem de realizat în mediul penitenciar”, a declarat, pentru Trinitas TV, Pr. Cristian Antonescu, coordonatorul preoţilor capelani din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Conferinţa a reafirmat importanţa colaborării dintre specialişti, instituţii şi comunitate în protejarea vieţii, promovarea sănătăţii mintale şi susţinerea procesului de reintegrare socială.
La nivelul penitenciarelor din ţara noastră sunt desfăşurate periodic proiecte şi programe de reintegrare socială a deţinuţilor cu scopul de a reduce riscul de excluziune socială atunci când vor fi eliberaţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 120, Ultimul acces: 2026-10-02 08:17:51