Rădăcini şi Aripi: Episcopia Caransebeşului va lansa un program de tabere cu tema familiei creştine - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Rădăcini şi Aripi: Episcopia Caransebeşului va lansa un program de tabere cu tema familiei creştine

[2026-05-26]
de Cristian Damian

Episcopia Caransebeşului va reuni în această vară copii şi tineri din Banatul de Munte în cadrul unui program de tabere cu tema familiei creştine, intitulat „Rădăcini şi Aripi”.
Proiectul a fost prezentat sâmbătă, la Casa ATOR din Reşiţa, în cadrul unei întâlniri care a reunit echipa de coordonare şi tinerii voluntari implicaţi în organizarea activităţilor. Iniţiativa face parte din Programul „Împreună pentru copiii noştri” şi este dedicată Anului omagial al pastoraţiei familiei creştine.
În deschiderea evenimentului, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul proiectului, a prezentat direcţiile noului program şi a explicat că iniţiativa păstrează experienţa taberelor organizate în anii anteriori, însă vine cu o abordare diferită.
„Modelul noului concept de tabără – Rădăcini şi Aripi – este asemănător cu taberele din anii trecuţi, dar accentul, în cazul taberelor de faţă, cade pe participarea mai directă a părinţilor şi a familiei extinse, care vor fi implicaţi în mod direct în anumite activităţi”, a explicat preotul.
Coordonatorul proiectului a subliniat şi caracterul nou al activităţilor pregătite pentru participanţi: „Avem în vedere o abordare nouă atât a zonei catehetice, cât şi a activităţilor de învăţare nonformală, specifice taberelor noastre”.
Proiectul pentru tabere
În continuarea întâlnirii, participanţii au stabilit principalele teme şi activităţi care vor fi incluse în cele şase tabere. Referindu-se la specificul proiectului, Anita Radics, responsabilă cu organizarea taberelor şi formarea tinerilor la nivel eparhial, a evidenţiat caracterul nou al iniţiativei.
„Deşi păstrăm această idee de tabără în comunitate, conceptul în sine va fi diferit, activităţile vor fi relativ diferite, mult mai specifice, aplicate şi îndreptate spre tematici punctuale, de actualitate”.
Anita Radics a subliniat şi implicarea echipei de voluntari în pregătirea activităţilor: „Echipa noastră, deşi lucrează într-o formulă nouă, este dăruită cu multă creativitate şi dorinţă de a contribui la crearea unui nou proiect de succes, care să aducă roade pentru copiii şi tinerii din Banatul de Munte”.
Cele şase tabere vor avea loc în localităţile Moniom, Anina, Coronini, Oraviţa, Măureni şi Berzovia, în perioada 25 iunie – 24 iulie 2026.
Peste 260 de copii cu vârste între 6 şi 14 ani, împreună cu familiile lor, vor beneficia de activităţile incluse în proiect.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 116, Ultimul acces: 2026-10-02 12:18:53