Gânduri despre responsabilitatea părintelui de la câştigătorii Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”[2026-05-26]de Ştefana Totorcea„Am ales să o pictez pe Sf. Anastasia Şaguna pentru că am găsit în viaţa ei un model de echilibru şi forţă cu care rezonez profund în acest moment al vieţii mele, marcat de provocările paternităţii”, a explicat, pentru Basilica.ro, pictorul Andrei Neguş, câştigătorul Premiului I la secţiunea Icoană pe lemn a Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei”. Tânărul pictor este originar din comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa, şi a absolvit secţia Artă Sacră a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti în 2020. Se află la a treia participare la acest concurs, la ediţia din 2025, obţinând Premiul al III-lea la secţiunea Icoană pe lemn. Spune că, pentru el, participarea a reprezentat o reconfirmare a vocaţiei. Andrei Neguş a realizat până în prezent sute de icoane, multe comandate din străinătate. Sursa foto: Facebook / Andrei Neguş „Pictura bizantină reprezintă munca, pasiunea şi dragostea de a face totul cât mai frumos pentru Dumnezeu, iar acest eveniment este cadrul în care mă simt pe deplin integrat – este locul unde abilităţile tehnice întâlnesc o comunitate de oameni care împărtăşesc aceleaşi valori şi rigoare artistică”, afirmă Andrei Neguş. „Acest premiu nu este doar o validare externă a darului primit, ci o confirmare interioară că mă aflu la începutul drumului celui bun, că disciplina mea constantă şi dedicarea faţă de tradiţie au rodit, oferindu-mi încrederea necesară pentru a merge mai departe cu şi mai multă rigoare şi responsabilitate.” Icoana de 70 x 80 cm înscrisă în concurs, care i-a adus premiul I, s-a intitulat „Sfânta Anastasia Şaguna – chipul matern al sfinţeniei”. A pictat în tempera cu emulsie de ou pe suport de lemn preparat. Detaliu din icoana Sfintei Anastasia Şaguna. Foto: Facebook / Concursul Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” „Am ales să o pictez pe Sfânta Anastasia Şaguna pentru că am găsit în viaţa ei un model de echilibru şi forţă, cu care rezonez profund în acest moment al vieţii mele, marcat de provocările paternităţii”, afirmă Andrei Neguş. „M-a fascinat rolul ei de mamă de sfânt; este o lecţie despre cum, prin jertfă, rugăciune şi puterea exemplului personal, poţi lăsa o amprentă transformatoare asupra copiilor tăi, aşa cum ea a modelat caracterul Mitropolitului Andrei Şaguna.” Reflecţii despre sfinţenia unei mame de sfânt Pictorul afirmă că, „fără această mamă destoinică, nu ar mai fi existat niciun sfânt mitropolit Andrei Şaguna, iar istoria creştinătăţii româneşti ar fi avut cu siguranţă un cu totul alt parcurs”. Icoana întreagă. Foto: Facebook / Concursul Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” El explică faptul că procesul său de creaţie a fost în sine un exerciţiu de introspecţie şi rugăciune. „În timp ce lucram la icoană, rugăciunea mea către Sfânta Anastasia nu a fost doar pentru reuşita tehnică sau pentru recunoaştere în concurs, ci pentru înţelepciunea de a fi un tată mai bun şi un ghid spiritual pentru copiii mei, de a sădi în sufletele lor dragostea pentru Hristos”, spune Andrei Neguş. „Am realizat, lucrând la această temă, că responsabilitatea pe care o am faţă de educaţia lor este cea mai importantă lucrare a vieţii mele. Mă gândesc adesea la cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur: Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu.” Ilustraţie la viaţa Sf. Cuv. Elisabeta de la Pasărea Maria Raducan a câştigat Premiul I la secţiunea Miniatură a concursului. Foto: Facebook / Concursul Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinţei” Maria Raducan din Cluj-Napoca a câştigat Premiul I la secţiunea Miniatură a concursului din acest an, cu o ilustraţie la sinaxarul Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, realizată în tehnică mixtă, pe suport de hârtie. Tânăra artistă are 24 de ani şi este originară din Donduşeni, Republica Moldova. Anul trecut a absolvit specializarea Artă Sacră – Pictură la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. În prezent face studii de master la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Artă Sacră şi lucrează ca ucenică sub îndrumarea pictorului ierodiacon Alexie Lungu. Pictoriţa participă pentru prima oară la Concursul Naţional „Icoana Ortodoxă – lumina credinţei”. „Pentru mine, participarea la acest concurs a fost o experienţă deosebită şi o ocazie de a-mi exprima activitatea artistică într-un mod apropiat de suflet. M-am bucurat mult că am putut participa şi că munca mea a fost apreciată”, a declarat ea pentru Basilica.ro. „Am ales-o pe Sfânta Elisabeta, deoarece îmi este foarte dragă şi reprezintă pentru mine un adevărat model de bunătate, smerenie şi iubire faţă de aproapele. Pe parcursul lucrului m-am gândit mult la viaţa şi exemplul ei, iar aceasta m-a ajutat să lucrez cu mai multă răbdare, atenţie şi suflet”, a mai spus Maria Raducan. Până în 31 mai 2026, lucrările premiate şi o selecţie dintre lucrările nepremiate înscrise în concurs sunt expuse în Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei. Intrarea este liberă. În 6 iunie 2026, de la ora 13:00 aceeaşi expoziţie va fi vernisată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”. Lucrările vor rămâne expuse la muzeu până în 31 iulie 2026. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 158, Ultimul acces: 2026-10-02 08:19:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1