PS Timotei Prahoveanul a vorbit în Germania despre Sf. Paisie şi Cleopa de la Sihăstria: Candele nestinse - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Timotei Prahoveanul a vorbit în Germania despre Sf. Paisie şi Cleopa de la Sihăstria: Candele nestinse

[2026-05-21]
de Ştefana Totorcea

Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a vorbit sâmbătă, la Parohia Hersbruck din Germania, despre Sf. Cuv. Paisie şi Cleopa de la Sihăstria. „Au ars pentru Hristos asemenea unor candele nestinse”, a spus ierarhul.
Conferinţa a fost organizată la invitaţia Ierom. Arsenie Bejan, slujitorul parohiei, cu prilejul pelerinajului în Germania cu moaştele Sfinţilor Gheorghe şi Calinic de la Cernica şi în contextul în care parohia i-a primit recent ca ocrotitori pe cuvioşii de la Sihăstria.
Candele nestinse
„M-am întrebat, atunci când am auzit pentru prima dată despre biserici din Europa sau din alte colţuri ale lumii care îi cinstesc pe aceşti cuvioşi, cum a rânduit Dumnezeu o asemenea răspândire a evlaviei faţă de ei”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul la începutul prelegerii.
„Răspunsul a venit simplu şi limpede, asemenea unui adevăr care se aşază firesc în inimă. Este răspunsul iubirii lui Dumnezeu la smerenia, rugăciunea şi dragostea acestor doi mari sihaştri, povăţuitori de suflete şi oameni ai cerului, care au ars pentru Hristos asemenea unor candele nestinse.”
„Răspunsul lui Dumnezeu nu întârzie niciodată când omul Îi oferă o inimă întreagă şi o dăruire fără împărţire”, a subliniat ierarhul.
Daruri ale lui Dumnezeu pentru Biserică
Părintele episcop vicar a amintit că cei doi cuvioşi au fost faruri călăuzitoare pentru credincioşi în vremuri grele.
„Putem spune fără teamă că ei au fost daruri ale lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română şi, în mod aparte, pentru monahismul românesc”, a subliniat Preasfinţia Sa.
„Astăzi, mulţi caută duhovnici mari, oameni cu faimă şi cuvânt puternic, însă puţini mai înţeleg că adevărata întâlnire cu un părinte duhovnicesc începe prin pocăinţa celui care vine la spovedanie.”
În acest sens, ierarhul a precizat că, în vremea celor doi cuvioşi, credincioşii încă mai veneau să-şi mărturisească păcatele cu inima zdrobită, iar Sfântul Paisie plângea împreună cu ei.
Delicateţe şi profunzime duhovnicească
Preasfinţia Sa a amintit şi nume răsunătoare care s-au spovedit la Sf. Paisie de la Sihăstria: poetul Ioan Alexandru şi viitorul Mitropolit Antonie Plămădeală.
„Toţi cei care au stat în preajma lui au învăţat de la el dragostea faţă de aproapele şi delicateţea unei inimi care nu judecă, ci se roagă cu adevărat. Părintele Paisie dorea ca nimeni să nu piară şi spunea adeseori că ar vrea să-i întâlnească pe toţi la uşa raiului”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor a evocat şi personalitatea Sf. Cuv. Cleopa de la Sihăstria.
„Cuviosul Cleopa avea, la rândul său, un farmec aparte, o lumină care se revărsa prin cuvintele şi prin prezenţa lui. Expresia lui atât de cunoscută — Mânca-v-ar raiul să vă mănânce! — nu era doar o vorbă plină de duioşie, ci o adevărată binecuvântare, o revărsare a dorului său ca fiecare om să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu”, a spus Preasfinţia Sa.
„Deşi nu a avut diplome universitare şi nu a trecut prin marile şcoli academice ale vremii, cunoştea teologia în adâncul ei, prin experienţă, rugăciune şi vieţuire, mai mult decât cei care dobândiseră înalte titluri efemere.”
Mărturisitori şi rugători
Ierarhul a amintit că, în anii grei ai regimului comunist, când mulţi se temeau chiar şi să rostească numele lui Dumnezeu, Părintele Cleopa a avut un curaj mărturisitor impresionant, motiv pentru care a fost prigonit şi nevoit să trăiască în pustietate, în munţi.
Preasfinţia Sa a mai spus că cei doi mari duhovnici ai Sihăstriei recent canonizaţi ne oferă şi acum un exemplu care depăşeşte măsura obişnuită a vieţii noastre şi a amintit că acordau o importanţă covârşitoare spovedaniei şi pomenirii numelor celor vii şi adormiţi.
„Pentru ei, pomelnicele nu erau simple foi cu nume scrise în grabă, ci chipuri purtate înaintea lui Dumnezeu în rugăciune”, a subliniat ierarhul.
Duminică, Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia Hersbruck. Ierarhul a condus delegaţia din Arhiepiscopia Bucureştilor care a însoţit în pelerinaj în Germania fragmente din moaştele Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi ale Sf. Ier. Calinic de la Cernica.
Aduse de la mănăstirea ilfoveană ai cărei ctitori şi ocrotitori sunt cei doi sfinţi, moaştele au ajuns la trei parohii în perioada 15-17 mai 2026. Din delegaţie a făcut parte şi Arhim. Vasile Pîrjol, stareţul Mănăstirii Cernica.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 89, Ultimul acces: 2026-09-30 06:42:37