Proiectul „Familia – cetate de iubire”: Nouă colaborare transfrontalieră pentru prevenirea violenţei domestice[2026-05-19]de Ştefana TotorceaParohia „Sf. Ier. Grigorie Palama” din Chişinău a găzduit duminică o nouă conferinţă din seria „Familia – cetate de iubire”, organizată în cadrul unui proiect derulat de Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei împreună cu UN Women Moldova şi UNFPA Moldova. Evenimentul a reunit clerici, credincioşi şi invitaţi din România şi Republica Moldova, fiind dedicat promovării valorilor familiei creştine şi a educaţiei pentru prevenirea violenţei domestice. Invitatul principal a fost părintele Mihai Marian Macuc, parohul comunităţii „Naşterea Maicii Domnului” – Pacea din Botoşani şi consilier în domeniul adicţiilor. Au mai participat Părintele Ciprian Ioniţă, consilier patriarhal la Sectorul Social-Filantropic al Administraţiei Patriarhale şi Preşedintele Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române, şi Igor Belei, director executiv al Misiunii Sociale Diaconia. Sf. Liturghie a fost oficiată duminică, 17 mai 2026, de clerici de pe ambele maluri ale Prutului, între care şi Pr. Ciprian Ioniţă, consilier patriarhal şi preşedintele Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române. Foto: Parohia „Sf. Ier. Grigorie Palama” din Chişinău După Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de clerici din România şi Basarabia, Părintele Mihai Marian Macuc le-a împărtăşit participanţilor din experienţa sa în consilierea dependenţelor şi a codependenţelor şi în consilierea de cuplu. „A fost o întâlnire de suflet, emoţionantă şi foarte utilă. Limbajul simplu şi accesibil al invitatului special a contribuit la crearea unei conexiuni deosebite cu publicul, iar informaţiile primite au fost apreciate şi de real folos”, transmite Părintele Nicolae Creţu, parohul comunităţii. Parohul şi invitatul lui de dincolo de Prut au convenit realizarea unor schimburi de experienţă între credincioşii din Botoşani şi Chişinău. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 104, Ultimul acces: 2026-10-02 08:19:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1