Taberele ARC 2026 pentru tinerii români din afara graniţelor: Transportul va fi decontat în premieră[2026-05-21]de Mihail PătrăşcanuDepartamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) pregăteşte ediţia 2026 a programului „Taberele ARC”. În premieră, vor fi decontate cheltuielile de transport pentru participanţii din diaspora şi din comunităţile istorice din state fără graniţă comună cu România, în limita a 600 de lei de persoană. Potrivit unui comunicat de presă transmis de DRP, deschiderea oficială a înscrierilor va avea loc în perioada următoare, cel târziu până în data de 12 iunie 2026. Instituţia recomandă celor interesaţi să înceapă pregătirea din timp a grupurilor, să completeze documentele necesare înscrierii şi să îşi planifice transportul şi perioadele de concediu. Programul Taberelor ARC Programul „Taberele ARC” se va desfăşura pe parcursul verii, în serii de câte şapte nopţi şi opt zile, în lunile iunie-septembrie. Tinerii vor lua parte la activităţi culturale, educative şi recreative, ateliere interactive de dansuri populare, pictură cu tematică etnografică şi meşteşuguri tradiţionale, seri tematice, excursii la obiective istorice, naturale şi culturale, precum şi activităţi sportive şi de socializare. Organizatorii subliniază că programul oferă şi oportunitatea întâlnirii cu alţi tineri români din comunităţile româneşti din întreaga lume. Înscrierea în tabără Înscrierea în program se va realiza prin intermediul misiunilor diplomatice, unităţilor de învăţământ, organizaţiilor şi asociaţiilor româneşti din afara graniţelor ţării, precum şi prin unităţile de cult. Participarea este permisă o singură dată şi se adresează persoanelor care au calitatea de români de pretutindeni, conform Legii nr. 299/2007. Responsabilul fiecărui grup trebuie să aibă minimum 25 de ani, iar participanţii eligibili sunt elevi cu vârste între 8 şi 18 ani, studenţi sau tineri. De asemenea, este necesar ca aceştia să deţină cunoştinţe de limba română care să permită comunicarea şi participarea la activităţile programului. Mai multe detalii regăsiţi pe site-ul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 136, Ultimul acces: 2026-10-02 08:20:02
|
Timp total: 0.04s...
[]:1