Papa Leon către Catolicosul Aram I: Mă rog zilnic pentru poporul din Liban[2026-05-18]foto: Vatican MediaSanctitatea Sa Aram I, Catolicosul Bisericii Apostolice Armene – Scaunul Ciliciei, l-a vizitat luni, 18 mai 2026, pe Papa Leon al XIV-lea în Vatican. Întâlnirea privată, care a marcat prima vizită oficială a Catolicosului la Papa Leon, a fost urmată de un moment de rugăciune în Capela Urban al VIII-lea din Palatul Apostolic. Jurisdicţia Catolicosatului de Cilicia acoperă Libanul, Siria, Cipru, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, regiunea Golfului, Iranul, Grecia şi America. Din 1930, Catolicosatul Marii Case a Ciliciei are sediul în Antelias, Liban. În cadrul întâlnirii de dimineaţă din Vatican, Papa Leon i-a vorbit Catolicosului despre importanţa credinţei, legăturile comune dintre creştini şi necesitatea ca urmaşii lui Cristos să dea mărturie împreună despre unitate. Sfântul Părinte i-a exprimat Catolicosului Ciliciei recunoştinţa sa pentru eforturile depuse în vederea consolidării relaţiilor cu Biserica Catolică şi pentru apropierea sa faţă de Biserica Romei. I-a mai mulţumit Catolicosului Aram I pentru angajamentul său personal în promovarea dialogului teologic dintre Bisericile lor, care, a amintit el, se desfăşoară din 2003 în cadrul Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialog Teologic dintre Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe Orientale. Papa Leon al XIV-lea a spus că speră sincer ca, „în ciuda dificultăţilor recente, acest dialog să continue cu un elan reînnoit”, subliniind că „nu poate exista o restabilire a comuniunii între Bisericile noastre fără unitate în credinţă”. Papa a spus că prezenţa Catolicosului i-a adus aminte de „iubitul” Liban, pe care şi-a amintit cu drag că l-a vizitat în luna decembrie a anului trecut. A observat că, de atâta timp, ţara „a arătat întregii lumi că este posibil ca oameni de culturi şi religii diverse să trăiască împreună ca o singură naţiune”, dar a deplâns faptul că aceasta continuă să se confrunte cu încercări severe. „Într-un moment în care unitatea şi integritatea ţării dumneavoastră sunt din nou ameninţate, Bisericile noastre sunt chemate să întărească legăturile fraterne care unesc nu numai creştinii între ei, ci şi cu fraţii şi surorile lor din alte comunităţi din patria lor comună”. „Sfinţia Voastră”, a continuat Sfântul Părinte, „vă asigur de rugăciunile mele zilnice şi de profunda îngrijorare pe care o simt pentru poporul libanez şi pentru Bisericile din Orientul Mijlociu”. În final, şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că el şi Catolicosul, înaintea solemnităţii Rusaliilor, vor putea să se roage împreună pentru unitate, pentru o pace durabilă şi pentru reînnoirea feţei pământului. În timpul şederii sale la Roma, Catolicosul Aram I va vizita, de asemenea, Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi alte dicastere ale Curiei Romane, iar marţi, 19 mai, va ţine o conferinţă publică la Institutul Pontifical Oriental cu privire la provocările cu care se confruntă Bisericile din Orientul Mijlociu. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 90, Ultimul acces: 2026-09-30 00:57:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1