PS Ieronim la hramul Parohiei Doloave din Serbia: Sf. Nicolae reprezintă un model de statornicie în dreapta credinţă[2026-05-13]de Mihail Pătrăşcanu„Sfântul Nicolae reprezintă un model de statornicie în dreapta credinţă, de slujire jertfelnică şi de iubire milostivă faţă de aproapele”, a subliniat Episcopul Ieronim al Daciei Felix, la hramul Parohiei „Mutarea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae” din Doloave, Serbia. Cu prilejul hramului locaşului de cult, Preasfinţitul Părinte Ieronim a adus sâmbătă un fragment din moaştele Sf. Ier. Nectarie de la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Vârşeţ. Sf. Nicolae, mărturisitor al Evangheliei Episcopul Daciei Felix a vorbit despre importanţa sărbătorii Mutării moaştelor Sfântului Nicolae şi despre rolul marelui ierarh în viaţa Bisericii: „Sfântul Nicolae a apărut într-o cetate unde nu ne-am fi aşteptat”. „Acolo erau oameni foarte evlavioşi şi s-a arătat unui preot Sfântul Ierarh Nicolae şi l-a învederat ca să spună clerului şi credincioşilor din cetate că locul unde el se odihneşte nu mai are odihnă şi că voia lui Dumnezeu este ca să vină să se odihnească în mijlocul lor”, a explicat Preasfinţia Sa. PS Ieronim a adus un fragment din moaştele Sf. Ier. Nectarie. Foto credit: Episcopia Daciei Felix Ierarhul a subliniat că Sfântul Nicolae rămâne unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii şi un model de mărturisire a credinţei şi de iubire faţă de aproapele: „Prin întreaga sa viaţă, Sfântul Nicolae a mărturisit adevărul Evangheliei cu mult curaj şi cu profundă responsabilitate pastorală”. Preasfinţia Sa a amintit şi faptul că Sfântul Ierarh Nicolae este cunoscut drept „grabnic ajutător şi ocrotitor al celor care îl cheamă cu credinţă în rugăciune”. Recunoaşterea eforturilor în slujba Bisericii La finalul Sfintei Liturghii, părintele Milan Ristic, parohul comunităţii, a fost hirotesit iconom, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală şi pentru implicarea în lucrările de restaurare şi consolidare ale bisericii. Preotul paroh a fost hirotesit iconom. Foto credit: Episcopia Daciei Felix Părintele paroh a evidenţiat pentru Trinitas TV importanţa momentului pentru comunitatea din Doloave: „Mulţi credincioşi au venit din toate părţile Serbiei pentru a se închina cu credinţă şi cu multă evlavie la sfintele moaşte”. În aceeaşi perioadă, în localitatea Glogon din provincia Voivodina, a fost organizat un pelerinaj cu moaştele Sfântului Ierarh Nectarie, care a adunat mii de credincioşi români şi sârbi, precum şi pelerini veniţi din ţările vecine. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 114, Ultimul acces: 2026-10-01 12:47:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1