Bulgaria va investi peste 60 de milioane de euro pentru restaurarea bisericilor şi mănăstirilor din zonele rurale[2026-05-11]de Alexandru BobocStatul bulgar va investi 62,5 milioane de euro în activităţi legate de restaurarea bisericilor şi mănăstirilor din zonele rurale ale ţării. Anunţul a fost făcut de Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ivan Hristanov, la Mănăstirea Eleşniţa „Sfânta Fecioară Maria”, situată lângă satul Eleşniţa, regiunea Sofia. Fondurile sunt destinate protejării patrimoniului cultural şi spiritual şi îmbunătăţirii condiţiilor de trai din zonele rurale slab populate. Ministrul Ivan Hristanov a subliniat rolul pe care Biserica l-a avut în păstrarea coeziunii sociale din zonele în curs de depopulare. Fondurile provin de la Uniunea Europeană şi fac parte din Planul Strategic pentru dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale 2023–2027. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 100, Ultimul acces: 2026-09-28 22:42:19
|
Timp total: 0.03s...
[]:1