Paraclisul Universitar din Piteşti l-a cinstit pe Sf. Apostol Simon Zilotul, ocrotitorul spiritual[2026-05-11]de Mihail PătrăşcanuParaclisul Universitar din Piteşti şi-a sărbătorit duminică ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Apostol Simon Zilotul. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre întâlnirea Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă şi despre transformarea acesteia după descoperirea adevărului dumnezeiesc: „Iisus Hristos, pentru prima oară, Se recomandă că este Iisus Hristos în faţa acestei femei care crede când va veni Hristos în sfârşit şi îi spune: El este Cel ce vorbeşte cu tine”. Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului a subliniat că femeia samarineancă devine, prin mărturisirea ei, primul apostol al lui Hristos. „Imaginaţi-vă ce bucurie pe această femeie celebră am putea spune, pentru că ea a devenit primul apostol. A mers în cetate şi aproape a fost dusă şi a spus că: iată, am întâlnit pe Hristos care mi-a spus mie toate câte am făcut. Aşa, deci este prima trimitere în apostolat”, a spus IPS Calinic. La finalul slujbei, protosinghelul Rafael Vintilă, slujitor al Paraclisului Universitar, a mulţumit Arhiepiscopului Calinic, care „a adus binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Mulţumim tuturor pentru această binecuvântare şi tinerilor studenţi care au participat”, a transmis pentru Trinitas TV preotul. Paraclisul Universitar din Piteşti a fost construit în anul 2019 într-un spaţiu pus la dispoziţie de rectoratul instituţiei de învăţământ. Lăcaşul de cult oferă asistenţă religioasă studenţilor şi cadrelor didactice universitare. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 122, Ultimul acces: 2026-09-28 13:57:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1