Papa Leon a amintit marea iubire pentru Biserică a Cardinalului Tscherrig[2026-05-12]Cardinalul Paul Emil Tscherrig (foto: Vatican Media)Papa Leon al XIV-lea a transmis condoleanţe la moartea Cardinalului elveţian Paul Emil Tscherrig, care a decedat marţi, 12 mai 2026, la vârsta de 79 de ani. Cardinalul Tscherrig a fost Nunţiu apostolic între altele în Insulele Antile, în Coreea de Sud, Mongolia, Suedia, Argentina, ultima dată în Italia şi Republica San Marino. Pontiful şi-a exprimat „recunoştinţa pentru slujirea sa credincioasă în calitate de reprezentant papal în diverse ţări şi, ulterior, ca membru al mai multor dicastere ale Sfântului Scaun”, şi numindu-l un „slujitor al Evangheliei” care a iubit Biserica. Într-o telegramă, Papa a transmis un mesaj familiei Cardinalului şi comunităţii Diecezane din Sion, Elveţia, unde a fost încardinat Cardinalul Tscherrig. Sfântul Părinte a amintit că acesta „a acţionat cu generozitate” şi „a dat mărturie de iubire pentru Biserică şi pentru Succesorul lui Petru”. Sfântul Părinte a încheiat mesajul încredinţând sufletul „acestui slujitor al Evangheliei” lui Dumnezeu, pentru ca El „să îl primească în lumina care nu cunoaşte apus”, şi invocând mijlocirea Fecioarei Maria, în timp ce a trimis binecuvântarea apostolică tuturor celor afectaţi „de această pierdere bruscă”. Cardinalul Paul Emil Tscherrig s-a născut la Unterems, în Elveţia, la 3 februarie 1947. A fost hirotonit preot în 1974 şi ulterior a obţinut un doctorat în drept canonic la Universitatea Pontificală Gregoriana. Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 1978, în calitate de secretar al Nunţiaturii Apostolice, slujind în Uganda, Coreea de Sud, Mongolia şi Bangladesh. În 1996, a fost numit Arhiepiscop titular de Voli şi Nunţiu apostolic în Burundi. Consacrarea sa episcopală a fost prezidată de Cardinalul secretar de stat Angelo Sodano, pe 27 iunie în acelaşi an. Slujirea sa în Biserică l-a condus apoi la numirea ca Nunţiu în Trinidad şi Tobago, Republica Dominicană, Jamaica, Grenada, Guyana, Sfânta Lucia, Sfântul Vincent şi Grenadine şi Bahamas în 2000. Din 2001, a slujit şi în Barbados, Antigua şi Barbuda, Surinam şi Saint Kitts and Nevis. În 2004, a preluat nunţiatura în Coreea de Sud şi Mongolia, urmată de misiuni în ţările nordice, apoi în Argentina şi, în cele din urmă, până în 2024, a slujit ca Nunţiu în Italia şi San Marino – primul non-italian care a deţinut această funcţie. Papa Francisc l-a creat Cardinal în Consistoriul din 30 septembrie 2023. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 111, Ultimul acces: 2026-09-30 16:46:21
|
Timp total: 0.03s...
[]:1