Anunţuri din Dieceza de Timişoara[2026-05-14]Dieceza de Timişoara14.05.2026, Timişoara (Catholica) - ORDINARIATUL EPISCOPAL ŞI BIROURILE CENTRALE 1. Programe pentru tineri Conform planului pastoral al Centrului Diecezan de Tineret, vor avea loc următoarele programe: Mai 2026 16 mai – Festivalul tinerilor Sâmbătă, 16 mai a.c. va avea loc la Timişoara Festivalul Tinerilor, un eveniment organizat de Episcopia Romano-Catolică de Timişoara prin Centrul Diecezan de Tineret, împreună cu Asociaţia Kolping Banat în colaborare cu Municipiul Timişoara prin Centrul de Proiecte, la care sunt aşteptaţi tinerii din toată Dieceza de Timişoara, în special cei care au primit Sacramentul Sf. Mir în ultimii doi ani, respectiv cei care au fost sau vor fi miruiţi în acest an. Programul festivalului se va desfăşura la Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi din Timişoara (Bulevardul Take Ionescu 83), după cum urmează: Sâmbătă, 16 mai 2026 Ora 10.00 – Sosire la Muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi Ora 10.30 – Cuvânt de salut şi rugăciune către Duhul Sfânt Ora 11.00 – Prelegere: Ridică-te! – Tipuri de dependenţă Ora 13.00 – Prânzul Ora 13.45 – Concertul corului ecumenic de tineret „Harmonia Christi” Ora 14.45 – Ateliere: Sf. Spovadă – în limba română cu E.S. Iosif Csaba Pál, în limba maghiară cu pr. Zsolt Szilvágyi, vicar pastoral Ora 16.00 – Posibilitate de spovadă Ora 16.30 – Sf. Liturghie de tineret. 17 mai – Sf. Liturghie pentru tineret în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică din Timişoara de la ora 18.30. Celebrant principal: E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. Va cânta corul ecumenic de tineret „Harmonia Christi” condus de prof. Iustin Călin. Program pastoral în Colegiul „Vino şi vezi” – str. 1 Decembrie nr. 1, Timişoara III Elisabetin. Mai 2026 18 mai – Film şi cineforum, 20:00-21:30 23 mai – Start la MISIUNE 25 mai – Sfânta Liturghie pentru studenţi, ora 19:30-20:00 25 mai – Seară de divertisment (jocuri, teatru, karaoke), ora 20:00-21:30 2. Miruiri în Dieceză – Duminică, 17 mai a.c. în biserica romano-catolică din Aradul Nou în cadrul Sf. Liturghii care va începe la ora 10.00 se va administra Sfântul Sacrament al Mirului tinerilor care sub coordonarea pr. paroh Mates Dirschl s-au pregătit pentru acest moment. Sf. Liturghie şi administrarea Sfântului Mir va fi celebrată de Mons. Johann Dirschl, Vicar general. – Sâmbătă, 23 mai a.c. în biserica romano-catolică din Dumbrăviţa în cadrul Sf. Liturghii care va începe la ora 11.00 se va administra Sfântul Sacrament al Mirului tinerilor care sub coordonarea pr. paroh Lajos Máthé s-au pregătit pentru acest moment. Sf. Liturghie şi administrarea Sfântului Mir va fi celebrată de Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. De la ora 10.00 Episcopul Diecezan se va întâlni cu tineri candidaţi la miruire. – Sâmbătă, 30 mai a.c. în biserica romano-catolică din Orşova în cadrul Sf. Liturghii care va începe la ora 11.00 se va administra Sfântul Sacrament al Mirului tinerilor care sub coordonarea pr. paroh Davor Lucacela s-au pregătit pentru acest moment. Sf. Liturghie şi administrarea Sfântului Mir va fi celebrată de Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. – Duminică, 31 mai a.c., la ora 11:00 în biserica Sf. Iosif din Timişoara-Fratelia E.S. Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va conferi Sf. Sacrament al Mirului candidaţilor din Fratelia. De la ora 9:30 Episcopul diecezan se va întâlni cu candidaţii. 3. Întâlniri dedicate temei sinodalităţii în Dieceza de Timişoara – În data de 19 mai a.c. de la ora 18.00 în Centrul Diecezan de Tineret vor avea loc discuţii dedicate temei sinodalităţii cu participarea colaboratorilor Biroului Diecezan pentru Pastoraţia Familiilor. – În data de 21 mai a.c. de la ora 10.00 la Ordinariatul Episcopal vor avea loc discuţii dedicate temei sinodalităţii cu participarea colaboratorilor Centrului Diecezan de Tineret. – În data de 26 mai a.c. de la ora 18.00 în parohia Lugoj vor avea loc discuţii dedicate temei sinodalităţii cu participarea preoţilor şi colaboratorilor din parohia Lugoj şi parohiile învecinate. – În data de 29 mai a.c. de la ora 18.00 în Centrul Diecezan de Tineret vor avea loc discuţii dedicate temei sinodalităţii cu participarea cateheţilor, profesorilor de religie, animatorilor de grupuri de tineret. 4. Novena în cinstea Duhului Sfânt Începând de vineri, 15 mai a.c., în toate bisericile din Dieceza de Timişoara, credincioşii vor ţine o novenă în cinstea Duhului Sfânt. 5. Vizita reprezentantului Asociaţiei Renovabis în Dieceza de Timişoara În perioada 15-17 mai 2026 Joachim Sauer, reprezentantul Asociaţiei „Renovabis”, organizaţie caritativă a comunităţilor catolice din Germania pentru ajutorarea comunităţilor din Europa Centrală şi de Est, va fi oaspetele Episcopiei Romano-Catolice din Timişoara. Cu această ocazie Joachim Sauer se va întâlni cu Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop de Timişoara precum şi cu reprezentanţii Episcopiei, după care va vizita acele amplasamente şi centre sociale şi caritative, ale căror funcţionare a fost sau este sprijinită financiar de asociaţia „Renovabis”. 6. Întâlnirea HOG Orzydorf la Schwabach Asociaţia şvabilor bănăţeni (HOG) din Orzydorf/Orţişoara invită anul acesta, în data de 16 mai 2026, la Schwabach, la Întâlnirea locuitorilor din Orzydorf emigraţi în Germania. Întâlnirea este prilejuită şi de sărbătorirea a 240 (+1) de ani de la fondarea localităţii. Cu această ocazie, sunt invitaţi la întâlnire pr. Piri Radulov (Vinga şi Orţişoara) şi dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan. Pe 16 mai, la ora 14.00, în sala Markgrafensaal din Schwabach va fi celebrată o Sfântă Liturghie de către canonicul emerit Alois Ehrl şi pr. Piri Radulov. Asociaţia (HOG) profită de această ocazie pentru a-i mulţumi personal pr. Radulov pentru angajamentul său deosebit în îngrijirea cimitirului şi a bisericii din Orţişoara. Asociaţia susţine cu mare bucurie, financiar aceste lucrări, deoarece HOG vede în Biserică cel mai bun partener pentru îngrijirea şi conservarea bisericii şi a cimitirului din satul natal. 7. Întâlnire regională a Mişcării Focolarelor Duminică, 17 mai a.c., între orele 14.00-18.00, în sala Centrului Diecezan de Tineret se vor întâlni membrii Mişcării Focolarelor. La eveniment va participa Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan. 8. Întâlnire la Maria Radna Luni, 18 mai a.c. între orele 10.00-15.00 la Maria Radna se va desfăşura întâlnirea preoţilor din Diecezele de Szeged-Csanád, de Zrenjanin/Becicherecul Mare şi de Timişoara. Întâlnirea face parte din programele pregătirii spirituale dedicate aniversării a 1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad în anul 1030, episcopie a cărei succesoare este şi Dieceza de Timişoara, care va fi sărbătorit în anul 2030 de cele trei Dieceze. 9. Curs de formare pentru adulţi Următoarea întâlnire a participanţilor la cursul de formare organizat de Episcopia Romano-Catolică din Timişoara pentru credincioşi va avea loc vineri, 22 mai 2026 de la ora 18.00 online, pe platforma Zoom. Cursul este deschis tuturor adulţilor care doresc să fie întăriţi în credinţă, pentru cei care doresc să îşi găsească mai mult locul lor în comunitatea Bisericii şi care, în această comunitate, doresc să trăiască precum ucenici ai lui Isus, să slujească şi să îi conducă pe alţii la Isus. Pe parcursul formării, planificat pentru doi ani, participanţii vor fi îndemnaţi ca să decidă, în ce domeniu ar dori să îşi asume o slujire concretă în parohie sau în comunitate, de exemplu, ca lector, preorator, acolit sau altă slujire. 10. Zilele Şvabilor Bănăţeni, la Ulm, în sărbătoarea Rusaliilor În 23 şi 24 mai 2026 – în Solemnitatea Sf. Rusalii – vor avea loc, conform tradiţiei, o dată la doi ani, Zilele Şvabilor Bănăţeni, la Ulm. Manifestarea, care anul acesta are ca motto: „Patria în inimă – modelarea viitorului”, combină elemente bine-cunoscute (din anii precedenţi) ale programului cu oferte noi şi plasează oraşul Ulm, încă o dată, în centrul vieţii comunitare a şvabilor din Banat. Sâmbătă, în pre-ziua Rusaliilor, evenimentul va fi deschis de Muzeul Central al Şvabilor Dunăreni, care, începând cu ora 10:00, va oferi vizite ghidate gratuite prin expoziţia permanentă şi expoziţia dedicată Dunării. După-amiaza, în faţa Primăriei din Ulm, vor evolua grupuri folclorice ale Tineretului German din Banat, precum şi grupuri folclorice şi de tineret ale Forumului Democratic al Germanilor din Banat: anul acesta va fi prezent şi grupul „Banat-Ja” din Aradu Nou. Programul este acompaniat de Original Banater Echo sub conducerea lui Manuel Ries. Ulterior, primarul oraşului Ulm, Martin Ansbacher, primeşte reprezentanţii asociaţiei şi ai grupurilor de tineret la primărie, înainte ca cortegiul să se îndrepte spre monumentul coloniştilor germani plecaţi spre Banat, de pe malul Dunării, unde va fi depusă o coroană de flori. La ora 19:00, grupul „Lustige Schwaben” invită la un „Schwowische Owed” (Seară Şvăbească) la Muzeul Şvabilor Dunăreni, în timp ce la Casa Edwin Scharff din Neu-Ulm este planificată o seară europeană de întâlnire a tinerilor. În Duminica Rusaliilor va avea loc marea întâlnire în Donauhalle. În faţa halelor va cânta Fanfara Originală a Şvabilor Dunăreni din Reutlingen, sub conducerea lui Johann Frühwald, iar în foaier va fi inaugurată o expoziţie dedicată împlinirii a 75 de ani de la deportarea în Bărăgan, organizată de dr. Swantje Volkmann şi Walter Tonţa. Printre oaspeţi se numără şi Silviu Sarafolean, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deportaţi în Bărăgan din Timişoara. La ora 10 începe Liturghia de Rusalii, cu părintele Paul Kollar, ca celebrant principal, părintele Ioan Cădărean (Lipova-Neudorf) şi alţi preoţi originari din Banat. Liturghia este acompaniată muzical de Fanfara Originală a Şvabilor Dunăreni din Reutlingen, iar delegaţii cu steaguri şi perechi în costume tradiţionale vor intra în mod solemn. Urmează apoi cuvintele de salut şi discursurile din partea reprezentanţilor politici şi ai societăţii civile. Din Banat participă preotul Ioan Cădărean (Lipova-Neudorf) şi arhivistul diecezan dr. Claudiu Călin – din partea Episcopiei de Timişoara, precum şi noul preşedinte ales al Forumului Democrat al Germanilor din Banat, dl. Benjamin Neurohr, respectiv dl. Erwun Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan. După-amiaza, organizatorii oferă un program cultural bogat în hala principală şi în sălile adiacente: dr. Hertha Schwarz vorbeşte despre originea numelor aşezărilor germane din Banat în secolul al XVIII-lea, grupul de lucru „AG Tracht” îşi prezintă noua carte despre costumele de duminică ale femeilor din comunităţile şvăbeşti din Banat, iar dr. Hildegard Zappel îşi prezintă cartea de bucate „Mâncăruri preferate din Banat”. Nici literatura nu este neglijată: Katharina Kilzer o prezintă pe „canapeaua verde” pe tânăra scriitoare Betty Boras, originară din Vladimirescu/Glogowatz, care va lectura din romanul ei de debut. Pe scenă, grupurile de tineret prezintă dansuri populare, iar muzica de dans este asigurată de formaţia „Weinbergmusikanten” (Muzicanţii din Vie) sub conducerea lui Gerhard Wetzler; începând cu ora 18:00, formaţia „Akustik 3” sub conducerea lui Hans Pfleger va cânta pentru dans. Evenimentele din cadrul Zilelor Şvabilor Bănăţeni sunt completate de standuri de informare ale asociaţiilor, instituţiilor şi editurilor, precum şi de o ofertă gastronomică variată. Asociaţia Şvabilor Bănăţeni invită cordial toţi vizitatorii să petreacă Rusaliile la Ulm ca o sărbătoare a întâlnirii, a amintirii şi a comunităţii vii. 11. Concert în Domul Sf. Gheorghe În cadrul Festivalului Internaţional „Timişoara Muzicală”, sâmbătă, 23 mai 2026 începând cu ora 19.30 în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timişoara va avea loc un concert vocal-simfonic susţinut de Corul şi orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara. În program figurează Misa Încoronării de W.A. Mozart. Dirijor: David Crescenzi. 12. Administrarea Sf. Mir în Domul Sf. Gheorghe Duminică 24 mai 2026 se sărbătoreşte Coborârea Duhului Sfânt – Sfintele Rusalii. Cu această ocazie în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala romano-catolică din Timişoara începând cu ora 11.00 va avea loc o Sf. Liturghie solemnă pontificală în cadrul căruia Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va administra Sfântul Sacrament al Mirului tinerilor pregătiţi pentru aceasta, sosiţi din mai multe parohii ale oraşului. Conform tradiţiei, la Solemnitatea Sfintelor Rusalii Episcopii catolici celebrează acest moment, ei administrând personal Sacramentul Mirului în Catedralele episcopale proprii, urmând ca în timpul anului acest Sacrament să fie oferit tinerilor de către Episcopul diecezan sau împuternicitul acestuia în comunităţile parohiale proprii. Spre deosebire de Biserica Greco-Catolică ori cea Ortodoxă, în Biserica Romano-Catolică Sacramentul Mirului nu se administrează imediat la botez ci ulterior, conform disciplinei sacramentale vârsta minimă pentru primirea Sfântului Mir fiind de 12 ani. În lunea Sf. Rusalii, 25 mai a.c. în Domul Sf. Gheorghe Sf. Liturghii vor fi celebrate conform programului duminical. În această zi în Ordinariatul Episcopal nu este program cu publicul. 13. Sfânta Liturghie pontificală în Domul Sfântul Gheorghe În lunea Sf. Rusalii, 25 mai a.c., seara la ora 18.30 în Domul Sfântul Gheorghe, Catedrala Romano-Catolică din Timişoara, Excelenţa Sa Iosif Csaba Pál, Episcop diecezan, va celebra o Sfântă Liturghie pentru membrii mişcărilor ecleziale diecezane. De la ora 18.00 în Domul Sf. Gheorghe va avea loc o Adoraţie Euharistică, iar după Sfânta Liturghie vor urma mărturii. ARHIDIACONATUL DE TIMIŞ 1. Ştiri din parohia Timişoara VI. Fratelia – Vineri, 15 mai a.c., după Sf. Liturghie de la ora 18:00, în sala multifuncţională a parohiei va avea loc întâlnirea voluntarilor cu tema: pregătirea Primei Sf. Împărtăşanii si a Sf. Mir în Fratelia. – Duminică, 17 mai a.c., la ora 12:00 Sf. Liturghie şi Prima Sf. Împărtăşanie în Fratelia. În aceeaşi zi la ora 17:00, în biserica Sf. Ioan de Nepomuk din Periam pr. Adalbert Jäger va celebra Sf. Liturghie cu ocazia hramului acestei biserici si va rosti si predica la invitaţia diaconului Mihai Kiss, conducătorul parohiei Periam. – Miercuri, 20 mai a.c. după Sf. Liturghie de la ora 18:00, în sala multifuncţională a parohiei va avea loc Cerc Biblic. – Joi, 21 mai a.c., după Sf. Liturghie de la ora 18:00 în biserica parohială va avea loc adoraţia Preasfântului Sacrament. 2. Hramuri în Arhidiaconat – Duminică, 17 mai 2026 va avea loc hramul bisericii romano-catolice din Periam, avându-l ca ocrotitor pe Sf. Ioan Nepomuk. Sf. Liturghie va avea loc la ora 17.00, după care va avea loc o agapă fraternă. – Duminică, 31 mai 2026 se sărbătoreşte hramul bisericii parohiale din Ciacova, sfinţită în cinstea Preasfintei Treimi şi aniversarea a 145 de ani de la construirea lăcaşului de cult. Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată la ora 11.30. După Sf. Liturghie de hram va avea loc o agapă în curtea bisericii. 3. Concert de absolvire a Masteratului în Catedrala romano-catolică din Szeged În data de 19 mai a.c., la ora 13.00, în Catedrala romano-catolică din Szeged va avea loc concertul de diploma la încheierea studiilor de masterat al domnului Krisztián Kelemen, organist al bisericii parohiale Timişoara III Elisabetin. 4. Seminarii pregătitoare pentru Sacramentul Căsătoriei: În parohia Timişoara III Elisabetin vor avea loc seminarii pregătitoare pentru Sacramentul Căsătoriei. Coordonator: P. Nicolae Lauš SDS, vicar parohial, psiholog. Programul se va desfăşura între orele 10.00-18.00, după cum urmează: 6 iunie, 4 iulie, 8 august, 5 septembrie, 3 octombrie, 7 noiembrie. ARHIDIACONATUL DE MUREŞ 1. Hramuri în Arhidiaconat – Sâmbătă, 16 mai 2026 comunitatea romano-catolică din Vladimirescu va sărbători hramul bisericii, dedicată Sf. Ioan Nepomuk şi totodată 300 de ani de la fondarea localităţii. Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată începând cu ora 11.00. După Sf. Liturghie, la ora 12.30 va avea loc parada portului popular, urmată de la ora 16.30 de program cultural, iar seara la ora 20.00 va avea loc tradiţionalul bal. De asemenea, anul acesta, se aniversează 870 de ani de la începerea construcţiei bisericii Prepoziturii Sf. Martin de Tours la Orod (în 1156), azi localitatea Vladimirescu, jud. Arad, în prezenţa regilor Andrei al II-lea şi Yolande de Courtenay. Ruinele monumentale ale prepoziturii se văd şi azi, în spatele actualei biserici parohiale. Birou de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timişoara Tel. 0256/221115, e-mail: mediatm@gerhardus.ro Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 117, Ultimul acces: 2026-09-29 06:45:15
|
Timp total: 0.04s...
[]:1