ÎPS Aurel Percă: Mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei Catolice[2026-05-15]foto: ARCB.roCu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei Catolice, celebrată anual la Solemnitatea Înălţării Domnului, mesajul din acest an propune tema: „Cultivarea vieţii interioare: spre o transformare educativă”. Iniţiativa aparţine Oficiului Internaţional pentru Educaţia Catolică (OIEC), organizaţie care promovează rolul educaţiei catolice în formarea integrală a persoanei şi în construirea unei culturi a păcii, solidarităţii şi fraternităţii. În continuitate cu Pactul Educativ Global promovat de Papa Francisc, Papa Leon al XIV-lea subliniază necesitatea unei educaţii care să formeze omul în totalitatea sa: minte, inimă, conştiinţă şi spirit. El atrage atenţia că, într-o societate dominată de tehnologie, grabă şi supra-informare, tinerii riscă să devină „hiperconectaţi”, dar goi pe interior. De aceea, educaţia nu trebuie să se limiteze la transmiterea de cunoştinţe şi competenţe profesionale, ci să cultive şi viaţa interioară a persoanei. În viziunea educaţiei catolice, omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi are o demnitate proprie. Astfel, educaţia autentică presupune dezvoltarea dimensiunii spirituale, morale şi relaţionale. Un elev poate avea performanţe şcolare excelente, dar dacă nu ştie să respecte pe ceilalţi, să discearnă binele sau să găsească sens în viaţă, formarea sa rămâne incompletă. Cultivarea vieţii interioare înseamnă dezvoltarea capacităţii de reflecţie, autocunoaştere, rugăciune şi discernământ moral. În contextul actual al reţelelor sociale şi al inteligenţei artificiale, Papa Leon al XIV-lea avertizează că tehnologia, folosită fără profunzime umană, poate produce oameni eficienţi, dar dezorientaţi interior. De aceea, şcoala catolică este chemată să devină un spaţiu al întâlnirii, al liniştii şi al dialogului autentic. Mesajul aminteşte şi de tradiţia creştină, evocând cuvintele Sfântului Augustin: ”Nu ieşi în afară; întoarce-te în tine însuţi. În omul interior locuieşte adevărul.” Educaţia catolică preia această perspectivă, insistând asupra formării conştiinţei şi a libertăţii interioare, pentru ca tinerii să nu reacţioneze impulsiv la influenţele societăţii, ci să gândească şi să acţioneze responsabil. Un rol esenţial îl au comunităţile educative şi familiile, care contribuie împreună la formarea omului interior. Momentele de reflecţie, activităţile de voluntariat, dialogul despre sens şi speranţă, precum şi valorificarea artei, literaturii şi muzicii devin mijloace importante de educaţie spirituală şi umană. Invit toate comunităţile educative să celebreze această zi ca o ocazie de rugăciune şi recunoştinţă pentru munca educatorilor, precum şi o oportunitate de a promova o mai mare conştientizare a misiunii educaţionale îndeplinite de instituţiile catolice din întreaga lume. Din cer, acolo unde se află la dreapta Tatălui, îi cerem lui Isus-Învăţătorul, să susţină şi să facă rodnice eforturile tuturor celor implicaţi în domeniul educaţiei! Sfânta Fecioară Maria, Scaunul înţelepciunii, să mijlocească curaj şi perseverenţă! Cu binecuvântare, + Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ din Conferinţa Episcopilor din România. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 121, Ultimul acces: 2026-09-29 06:41:28
|
Timp total: 0.05s...
[]:1