Patriarhul Daniel, mesaj la proclamarea locală a Sf. Mavra: Chip al rugăciunii neîncetate şi al smereniei statornice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel, mesaj la proclamarea locală a Sf. Mavra: Chip al rugăciunii neîncetate şi al smereniei statornice

[2026-05-04]
de Alexandru Boboc

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj la proclamarea locală a canonizării Sfintei Mavra de pe Ceahlău, în care a numit-o „chip al rugăciunii neîncetate şi al smereniei statornice”.
„Prin această sfântă mult nevoitoare, lucrarea rugăciunii neîncetate a prins rădăcini adânci în desişurile codrilor şi pe povârnişurile abrupte ale munţilor”, a subliniat Preafericirea Sa.
Patriarhul României a evidenţiat harismele de care s-a bucurat Sfânta Mavra de pe Ceahlău.
„Lucrarea rugăciunii neîncetate a rodit în Sfânta Mavra, la vremea cuvenită, prin lumina harului Duhului Sfânt care se vădea în harismele duhovniceşti ale acestei cuvioase: darul înainte-vederii, al vindecărilor şi al povăţuirii”.
Evenimentul solemn a avut loc la Mănăstirea Durău din judeţul Neamţ.
Mesajul integral:
Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău, chip al rugăciunii neîncetate şi al smereniei statornice
Cu multă bucurie şi evlavie cinstim astăzi după vrednicie chipul luminos al Sfintei Cuvioase Mavra de pe Muntele Ceahlău, marea nevoitoare isihastă care a luminat pământul Moldovei la sfârşitul veacului al XVII-lea şi începutul veacului al XVIII-lea. Prin această sfântă mult nevoitoare, lucrarea rugăciunii neîncetate a prins rădăcini adânci în desişurile codrilor şi pe povârnişurile abrupte ale munţilor.
Mărturia ei tăcută, dar cunoscută prin însăşi viaţa ei şi prin urmele duhovniceşti lăsate, ne îndeamnă să privim cu evlavie la această cuvioasa purtătoare de Dumnezeu, care, strălucind în virtute, s-a făcut prin faptele sale povăţuitoare a sihastrelor şi a oamenilor căutători de Dumnezeu.
1. Rugătoare isihastă
Cea mai înaltă şi mai tăinuită lucrare a Sfintei Cuvioase Mavra a fost rugăciunea inimii sau rugăciunea isihastă. Această rugăciune, care are darul de a aduna toate puterile sufletului într-o singură mişcare lăuntrică, prin pomenirea neîncetată a numelui Domnului Iisus Hristos, a aprins în inima cuvioasei lumina cea curăţitoare a iubirii dumnezeieşti.
Sfânta Cuvioasă Mavra, trăind înainte ca isihasmul moldav să cunoască acea înflorire deplină din veacul al XVIII-lea, din timpul marelui dascăl al rugăciunii, Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ, mărturiseşte, prin însăşi vieţuirea sa, că lucrarea aceasta era prezentă deja în munţii şi sihăstriile Moldovei, fiind moştenirea vie a unei tradiţii ce se transmitea, din duhovnic în ucenic, prin viu grai şi prin viaţa duhovnicească a rugătorului. Acest fapt este subliniat şi în lucrarea domnitorului Dimitrie Cantemir, „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei), care spunea că în zona Muntelui Ceahlău „foşneau pădurile de mulţimea sihaştrilor”.
Tradiţia ne spune că Sfânta Cuvioasă Mavra dormea numai câteva ore pe noapte aşezată pe un scăunel, făcea sute de metanii, mânca o singură dată în zi, către seară, mulţumindu-se cu câţiva pesmeţi muiaţi în apă şi cu câteva fructe sălbatice adunate din pădure. În bordeiul ei pustnicesc, ridicat cu propriile mâini din pământ şi lemn, mintea Sfintei Cuvioase Mavra se cobora necontenit în adâncul inimii, repetând cu fiecare suflare numele sfânt şi mântuitor al Domnului Iisus Hristos.
Pomenirea neîncetată a rugăciunii „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!” a transformat sărăcăcioasa ei chilie într-un colţ de cer. Lucrarea rugăciunii isihaste este arătată şi de biserica ridicată în Poiana maicilor care avea hramul Schimbării la Faţă a Domnului, sărbătoare luminată de practica rugăciunii isihaste.
Precum pe Tabor, Domnul Iisus Hristos S-a arătat ucenicilor Săi, Petru, Iacov şi Ioan, învrednicindu-i să vadă slava Lui dumnezeiască; tot astfel, în aspră nevoinţă, rostind neîncetat rugăciunea inimii, Sfânta Cuvioasă Mavra de pe Ceahlău s-a învrednicit să vadă lumina necreată a slavei lui Hristos, potrivit făgăduinţei: „fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Astfel, însuşi locul ales pentru bisericuţa din Poiana Maicilor, cu vedere spre vârful Panaghiei, şi hramul ales, Schimbarea la Faţă, sunt mărturii tainice ale lucrării lăuntrice săvârşite de Sfânta Cuvioasă Mavra pe Muntele Ceahlău.
2. Smerita cugetare şi vieţuire
A doua trăsătură fundamentală a vieţii Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău constă în smerenia sa profundă. Lucrarea rugăciunii neîncetate a rodit în Sfânta Mavra, la vremea cuvenită, prin lumina harului Duhului Sfânt care se vădea în harismele duhovniceşti ale acestei cuvioase: darul înainte-vederii, al vindecărilor şi al povăţuirii.
Aceste harisme, dăruite de Dumnezeu pentru adânca ei smerenie, au fost primite de ea cu sfială, fiind mereu atentă la viaţa sa duhovnicească. Asemenea unui ostaş care păzeşte o cetate să nu fie cucerită de duşmani, cuvioasa păzea cetatea sufletului ei cu rugăciunea neîncetată şi cu smerita cugetare, ca să nu fie cucerită de vrăjmaşi, biruind toate ispitele diavolilor. Smerenia, pe care părinţii pustiei o numeau „mama tuturor virtuţilor”, ajută ca harismele duhovniceşti să fie primite cu multă grijă, ca lucrarea duhovnicească să nu se transforme, prin trufie, proprie omului căzut, în cădere din har a rugătorului.
Hotărârea de a se retrage într-un loc şi mai ferit al muntelui, a izvorât dintr-o adâncă conştientizare a propriei nevrednicii. Ea s-a retras în adâncul codrului, pentru că, mai presus de orice, voia să se afle în singurătate şi linişte, înaintea lui Dumnezeu, pentru a se dedica cu totul rugăciunii şi nevoinţelor pustniceşti.
Pentru adânca ei smerenie, pe cât de necunoscută a voit ea să fie, retrăgându-se în pădurile Muntelui Ceahlău, pe atât Dumnezeu a descoperit sfinţenia ei spre folosul duhovnicesc al poporului drept-credincios. Astfel, în această mare nevoitoare isihastă se împlinesc cuvintele Domnului Iisus Hristos: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
3. Mare povăţuitoare a cuvioaselor isihaste
Al treilea aspect foarte important al vieţii Sfintei Cuvioase Mavra este lucrarea povăţuirii şi a discernământului duhovnicesc. Roadele rugăciunii curate şi ale smereniei sale adânci nu au putut rămâne ascunse, întrucât Domnul Hristos, Cel ce a zis că „nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5, 14), a binevoit ca harismele ei să se reverse, ca dintr-o fântână binecuvântată, peste o mulţime de suflete însetate de Dumnezeu.
Aşa s-a ridicat Sfânta Cuvioasă Mavra, fără voia ei, la măsura unei mari povăţuitoare pentru maicile şi surorile sihastre de pe Muntele Ceahlău care vieţuiau sub îndrumarea ei şi pentru toţi cei ce căutau sfat de suflet ziditor.
Cele dintâi roade ale acestei lucrări de povăţuire s-au arătat în jurul ei chiar în obştea de la Schitul Silvestru. Maicile din schit, văzând smerenia şi râvna ei către cele duhovniceşti, au luat exemplul vieţii ei ca pe o predică vie. Mai apoi, după retragerea ei la Poiana de la Ponoară, acolo unde nădăjduise să se nevoiască în singurătate, maicile iubitoare de aspră vieţuire aflându-o au început să o cerceteze pentru a primi sfat duhovnicesc.
Cu stăruinţă, mai multe dintre ele au cerut îngăduinţa de a rămâne în preajma sfintei, întocmind astfel, acea mică obşte ce avea să devină, cu vremea, sâmburele unei adevărate vetre monahale. Aşa s-a născut, prin ostenelile mâinilor lor şi prin ajutorul credincioşilor din satele din apropierea muntelui, bisericuţa cu hramul Schimbării la Faţă a Domnului, dimpreună cu chiliile necesare vieţii de obşte. Numele Schitului „Poiana maicilor”, păstrat până în zilele noastre în toponimia locului, este ecoul clar al acestei lucrări duhovniceşti deosebite a Sfintei Cuvioase Mavra, povăţuitoare a monahiilor isihaste.
Canonizarea Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, împreună cu celelalte 15 sfinte femei românce, arată lucrarea binecuvântată a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român, din care s-au ridicat aceste sfinte femei, mame spirituale ale poporului român, care prin vieţile lor sfinte s-au făcut pilde de trăire creştină, călăuzind credincioşii spre Hristos, pe calea mântuirii.
Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău, dorim să exprimăm aprecierea şi preţuirea noastră faţă de ierarhii, clericii şi credincioşii care, cu multă evlavie, au venit să o cinstească pe această mare rugătoare.
Ne rugăm Sfintei Cuvioase Mavra de pe Ceahlău ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi cu toţi sfinţii, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor celor prezenţi pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, spre binele Bisericii întregi.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 108, Ultimul acces: 2026-09-28 07:15:12