Lucrările de restaurare ale Mănăstirii Arbore şi ale Bisericii de lemn din Colacu au fost recepţionate[2026-05-05]de basilica.roLucrările de restaurare şi conservare ale Mănăstirii Arbore şi ale Bisericii de lemn din Colacu au fost recepţionate, a anunţat joi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Delegaţi ai Centrului Eparhial Suceava, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai companiei de consultanţă, dar şi executanţi ai proiectului, alături de arhitecţi, arheologi, restauratori şi istorici, s-au reunit pentru recepţia lucrărilor la cele două lăcaşuri de cult. Proiectul de restaurare a Ansamblului Mănăstirii Arbore a asigurat intervenţii asupra integrităţii şi stabilităţii construcţiei, precum şi intervenţii pentru înlăturarea factorilor care pun în pericol starea monumentului. Mănăstirea „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” a fost ctitorită în anul 1503 de către părcălabul Luca Arbore. Monumentul face parte din Patrimoniul mondial UNESCO, din anul 1993, în grupul „Biserici pictate din nordul Moldovei”. Importanţa colaborării dintre experţi şi comunitate În ceea ce priveşte Biserica monument istoric „Sfântul Nicolae” a Parohiei Colacu, au fost avute în vedere o serie de obiective, între care: repararea soclului cu zidărie din piatră şi înlocuirea grinzilor talpă, consolidarea structurii cu lemn tratat şi ignifugat, revizuirea şarpantei cu lemn tratat şi ignifugat, refacerea învelitorilor din şiţă, reabilitarea integrală a instalaţiilor electrice. Eugen Caramarin, dirigintele de şantier, a explicat că iconostasul a fost curăţat şi conservat în afara bugetului principal, prin eforturi voluntare. Astfel, a precizat domnia sa, a fost evidenţiată importanţa colaborării dintre experţi şi comunitate pentru salvarea monumentelor istorice. Biserica de lemn din Colacu „Sfântul Nicolae” a fost edificată în anul 1800 şi a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din judeţul Suceava. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 118, Ultimul acces: 2026-09-29 06:46:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1