Pelerinaj în Europa: Racla cu moaştele Sf. Gheorghe Pelerinul a ajuns în Ungaria[2026-05-01]de Mihail PătrăşcanuRacla cu moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul a ajuns joi la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, în cadrul unui pelerinaj în mai multe ţări europene. Sfintele moaşte au fost întâmpinate de Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, alături de clerici de la Centrul Eparhial, monahii şi credincioşi veniţi să se închine. Racla a fost adusă de maicile de la Mănăstirea Văratec şi de protosinghelul Ştefan Mihalachi. În Catedrală a fost săvârşită o slujbă de Te Deum şi Acatistul Sfântului Gheorghe Pelerinul, în semn de mulţumire pentru binecuvântarea adusă comunităţii româneşti din Ungaria. Episcopul Siluan al Ungariei a adresat un cuvânt de mulţumire maicii stareţe Iosefina Giosanu şi celor care însoţesc moaştele, evocând viaţa sfântului originar din Şugag, judeţul Alba. „Sfântul Gheorghe Pelerinul, un mare sfânt al Bisericii noastre, om cu viaţă aleasă, care a avut grijă şi de familia sa, dar mai presus de toate a primit chemarea de la Dumnezeu de a-L aprinde în inima sa şi de a-L mărturisi pe El pretutindeni şi la locurile sfinte şi în ţara noastră”. „Şi după moarte, la peste 100 de ani după mutarea sa la cele veşnice, sfântul este încă pelerin prin lumea noastră creştinească şi aduce bucurie, binecuvântare, mângâiere şi întărire în credinţă credincioşilor”, a spus Preasfinţia Sa. Delegaţia de la Mănăstirea Văratec a plecat vineri spre Nürnberg, unde moaştele Sf. Gheorghe Pelerinul sunt aşteptate de credincioşii români din Germania. Sfântul Gheorghe Pelerinul (1846–1916) a dus o viaţă simplă, fiind tată a cinci copii şi păstor de vite, însă a devenit cunoscut pentru evlavia şi râvna sa duhovnicească, călătorind inclusiv la Locurile Sfinte şi îndemnându-i pe cei întâlniţi la credinţă şi rugăciune. A fost canonizat în anul 2018. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 147, Ultimul acces: 2026-09-28 22:41:50
|
Timp total: 0.04s...
[]:1