Viaţa Sfintei Cuvioase Matrona a fost tema unui simpozion naţional desfăşurat la Mănăstirea Hurezi[2026-04-29]de Cristian DamianViaţa Sfintei Cuvioase Matrona a fost tema unui simpozion naţional desfăşurat marţi la Mănăstirea Hurezi din judeţul Vâlcea. Evenimentul a reunit preoţi, profesori de teologie şi cercetători din domeniul spiritualităţii ortodoxe. Manifestarea culturală s-a intitulat „Lumina smereniei şi a rugăciunii în viaţa Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi” şi a urmărit aprofundarea dimensiunilor duhovniceşti şi ascetice ale vieţii sfintei, analizată atât din perspectivă patristică, cât şi în contextul tradiţiei isihaste româneşti. În cadrul simpozionului au fost prezentate comunicări dedicate personalităţii sfintei, contextului istoric în care a trăit şi modelului de viaţă monahală pe care aceasta l-a întruchipat. Între cei care au susţinut prezentări s-au numărat Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Arhid. Ioan I. Ică jr. de la Facultatea de Teologie din Sibiu şi Pr. Jan Nicolae de la Facultatea de Teologie din Alba Iulia., precum şi cercetători din domeniul teologic şi istoric, care au contribuit la aprofundarea temei propuse. Prin caracterul său academic şi duhovnicesc, simpozionul a constituit un prilej de aprofundare a valorilor spirituale şi de reafirmare a importanţei modelelor de sfinţenie în viaţa contemporană. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Râmnicului, prin Centrul de Studii Brâncoveneşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 103, Ultimul acces: 2026-09-28 22:41:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1