Campanie naţională la Crucea Roşie: Peste 5.000 de persoane au beneficiat de testări gratuite ale glicemiei[2026-04-29]de Cristian DamianCrucea Roşie Română a organizat campania naţională „Maratonul Sănătăţii – Prevenţia salvează vieţi”, prin care peste 5.000 de persoane au beneficiat de testări gratuite ale glicemiei. Iniţiativa, derulată la începutul lunii aprilie, a avut ca obiectiv apropierea serviciilor de prevenţie de populaţie şi încurajarea unei mai mari responsabilităţi faţă de propria sănătate. Datele colectate au evidenţiat o incidenţă ridicată a valorilor glicemice în afara limitelor normale, în paralel cu o frecvenţă crescută a excesului ponderal în rândul participanţilor. Toate persoanele cu valori modificate au fost îndrumate către investigaţii suplimentare, iar participanţii au primit recomandări privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos. „Diabetul este una dintre pandemiile tăcute ale lumii de azi. Nu face zgomot, nu apare peste noapte, dar schimbă vieţi şi afectează familii”, a declarat directorul general al Crucii Roşii Române, Adrian Halpert, pentru Agerpres. Organizaţia are rolul de a aduce prevenţia mai aproape de oameni, „să informeze, să încurajeze testarea şi să îndrume persoanele aflate la risc către specialişti”. Campania s-a desfăşurat simultan în toate judeţele ţării, prin zeci de puncte de testare amenajate în spaţii publice. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii şi s-a înscris în calendarul manifestărilor dedicate aniversării a 150 de ani de activitate a Crucii Roşii Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 118, Ultimul acces: 2026-10-02 08:16:26
|
Timp total: 0.03s...
[]:1