Pelerini români în Macedonia de Nord: Mitropolitul Teofan a fost primit de Mitropolitul de Strumica[2026-04-30]de Alexandru BobocMitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei se află în aceste zile într-un pelerinaj în Macedonia de Nord. Miercuri a fost primit de Mitropolitul Naum de Strumica şi de Episcopul vicar Iacov de Stobi (Biserica Ortodoxă a Macedoniei de Nord), potrivit tiveropol.mk. Înaltpreasfinţia Sa este însoţit de Episcopul vicar Nichifor Botoşăneanul al Arhiepiscopiei Iaşilor şi de mai mulţi monahi şi monahii, printre care arhim. Benedict Sauciuc, stareţul Mănăstirii Neamţ, arhim. Hariton Negrea, stareţul Mănăstirii Petru Vodă şi arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria. Delegaţia din România a vizitat Mănăstirea „Sf. Leontie” din Vodoca şi Mănăstirile „Acoperământul Maicii Domnului” şi „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Între obiectivele religioase care vor fi vizitate în aceste zile, se numără Catedrala „Sf. Clement” din Ohrida şi alte mănăstire reprezentative pentru ortodoxia macedoneană. La începutul săptămânii, Mitropolitul Teofan şi grupul de pelerini au vizitat Catedrala Mitropolitană „Sfântul Grigorie Palama” din Tesalonic, unde au fost întâmpinaţi de Mitropolitul Filoteu al Tesalonicului (Biserica Ortodoxă a Greciei). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 74, Ultimul acces: 2026-09-29 19:27:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1