PS Veniamin: Mironosițele sunt adevărate modele pentru femeile de astăzi[2026-04-27]de Alexandru BobocFemeile mironosițe sunt adevărate modele pentru femeile de astăzi, a spus duminică Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud în Parohia Nașterea Maicii Domnului din localitatea Palanca, Republica Moldova. Preasfinția Sa a subliniat că femeile creștine sunt chemate să cultive virtuțile mironosițelor atât în viața de familie, cât și în cea comunitară. Ele ne arată atât curajul, cât și credința pe care trebuie să le aibă toate femeile pentru a rămâne creștine și pentru a-L urma pe Hristos, așa cum L-au urmat femeile mironosițe. Ele sunt cele care își asumă să nască copii, ele sunt cele care își asumă să-i învețe, să-i crească frumos și după aceea să-i dăruiască lui Dumnezeu. Episcopul Basarabiei de Sud a evidențiat rolul femeilor mironosițe în propovăduirea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Vedeți lucrarea minunată pe care Dumnezeu o face în lumea aceasta prin femeile care au fost create de El ca să fie ajutor bărbatului, dar și care, iată, au dobândit prin Hristos un statut aparte, acela de a fi împreună cu apostolii lucrători și de a merge până la marginile lumii. Preasfințitul Părinte Veniamin a apreciat activitatea părintelui paroh Ioan Mihai Drăgănescu și a familiei sale în comunitate. În ziua precedentă a avut loc conferința Cetatea Familie de Iubire desfășurată cu sprijinul misiunii sociale Diaconia, la care a participat și Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. Sursa: www.Basilica.ro |
Timp total: 0,5s...
[]:1