Voluntari ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au plantat 15.000 de puieţi într-o acţiune de împădurire - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Voluntari ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au plantat 15.000 de puieţi într-o acţiune de împădurire

[2026-04-27]
de Cristian Damian

Voluntari ai Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au plantat sâmbătă 15.000 de puieţi într-o acţiune de împădurire. Activitatea a avut loc în municipiul Curtea de Argeş.
Printre participanţi s-au aflat elevi, studenţi şi reprezentanţi ai mai multor instituţii şi organizaţii.
Voluntarii eparhiei au fost coordonaţi de părintele Andrei Diaconescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Social, Filantropic şi de Misiune.
Manifestarea s-a desfăşurat în cadrul proiectului „O pădure de la zero”, organizat de Asociaţia ,,Ajut, deci exist”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.
Acţiunea face parte din proiectul naţional „Plantăm Speranţă”, care are ca obiectiv refacerea fondului forestier pe terenuri degradate sau neproductive.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 70, Ultimul acces: 2026-09-29 06:41:11