PS Teofil Trotușanul: Inima femeii este mai deschisă și mai receptivă la mesajul divin[2026-04-27]de basilica.roPreasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a spus duminică, în Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Cuvioasă Parascheva din Roman, că Inima femeii este mai deschisă și mai receptivă la mesajul divin. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor. În cuvântul său, ierarhul a explicat că femeia a fost înzestrată cu curaj și sensibilitate. Sfânta Biserică a așezat această duminică specială pentru cinstirea celor dintâi femei care au fost învrednicite să vadă pe Mântuitorul Iisus Cel înviat. Și cel dintâi om care a rostit Hristos a înviat! a fost o femeie. Inima femeii este mai deschisă și mai receptivă la mesajul divin. A fost înzestrată de Dumnezeu cu o sensibilitate aparte, de aceea a fost aleasă să fie sălaș al vieții. Pentru noi, Maica Domnului este așezată ca mamă a Bisericii, ca model de mamă, model de sensibilitate duhovnicească, de rugăciune, de ocrotire a întregii Biserici. Iar ea este și modelul tuturor femeilor creștine, a afirmat PS Teofil Trotușanul. Sfintele femei românce Duminica Mironosițelor din acest an a fost prima în care a fost sărbătorit Soborul Sfintelor Femei Românce, iar PS Teofil Trotușanul a subliniat mulțimea modelelor de sfințenie oferite de femeile din neamul românesc. În această Duminică a Femeilor Mironosițe, cinstind femeia creștină, Sfântul nostru Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit ca în această duminică să fie pomenite și toate sfintele femei românce. Pentru că neamul nostru românesc, de-a lungul timpului, a rodit sfințenie. Nu doar preoți, episcopi, călugări îmbunătățiți sau rugători, ci a rodit și oferind modele de sfințenie din rândul femeilor. Doamne de domnitori sau mame de familii sau monahii rugătoare în mănăstiri și în pustii, toate acestea au fost adăugate la soborul sfinților români, a transmis Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Sursa: www.Basilica.ro |
Timp total: 0,6s...
[]:1