Episcopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei despre curajul mironosiţelor: Ele au rămas lângă Iisus Hristos la cruce[2026-04-27]de Cristian DamianEpiscopul Timotei al Spaniei şi Portugaliei a evidenţiat semnificaţia Duminicii Mironosiţelor, subliniind curajul şi credinţa lor: „În timp ce ucenicii s-au temut şi au fugit, ele au rămas lângă Iisus Hristos la cruce şi au fost de faţă la punerea în mormânt”. Preasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie duminică în Parohia „Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei”, Sintra-Mucifal din Portugalia. Ierarhul a amintit momentul venirii acestora la mormântul Domnului, subliniind experienţa întâlnirii cu vestea Învierii: „Au găsit însă piatra răsturnată şi mormântul gol, iar îngerul le-a spus: Nu este aici, a înviat”. „Totuşi, din teamă şi puţină credinţă, au înţeles greu cele întâmplate. De aceea, Hristos li Se arată mai întâi lor, răsplătindu-le credincioşia”. Pornind de la exemplul Sfintelor Femei Mironosiţe, Preasfinţia Sa a adresat un îndemn credincioşilor, arătând că apropierea de Hristos presupune credinţă şi pocăinţă: „Pentru vindecarea sufletului, trebuie să ne recunoaştem greşelile, să ne pocăim şi să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc. Dacă Îl avem pe Dumnezeu, avem totul”. Parohia „Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei” îşi desfăşoară activitatea la Capela Nossa Senhora das Dores, Largo de Nossa Senhora das Dores, n. 16, 2705-239, Colares, Sintra. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 94, Ultimul acces: 2026-09-29 06:41:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1